Skip to main content

VIDEO Femeia care și-a ucis fetița, pusă sub acuzare! A ajuns în Arestul Poliției

XPilates & Spa

Femeia în vârstă de 39 de ani din Timișoara, care și-a ucis seara trecută cu sânge fetița de doar patru ani a ajuns astăzi în Arestul Poliției.

CITEȘTE ȘI: L-au lăsat fără bani de buzunar! Doi hoți au jefuit un bărbat, în plină zi

Aceasta și-a petrecut noaptea la spital, după ce ar fi încercat să se sinucidă, după ce a comis oribila crimă. Acesta a fost dusă apoi la Clinica de Psihiatrie pentru un control, iar medicii de acolo au stabilit că aceasta poate fi audiată de procurori.

Mama criminală este acuzată de violență în familie.

„Din probele administrate până în prezent, în cauză rezultă bănuiala rezonabilă că, în data de 13.03.2018, în jurul orei 17.30, suspecta Neț Oana – Răzvana a ucis-o prin înecare pe fiica sa minoră, în vârstă de 4 ani, în baia din locuinţa acestora, situată în localitatea Timișoara, victima decedând prin asfixiere, ca urmare a pătrunderii apei în căile respiratorii.În cauză s-a dispus efectuarea autopsiei medico-legale, activitate ce se va efectua în cursul zilei de azi. De asemenea, ulterior comiterii faptei, suspecta a încercat să se sinucidă prin tăieturi superficiale la nivelul brațelor și prin ingerarea unei substanțe toxice. În consecință, aceasta a fost transportată de urgență la o unitate spitalicească”, transmit procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

CITEȘTE ȘI: Și-a încercat norocul! Unde s-a ascuns un tunisian, pentru a ieși din România?

Femeia a fost reținută de polițiști după ce a fost audiată de procurori. Aceasta a ajuns în Arestul IPJ Timiș.

{youtube}pdb8qbII5Jg{/youtube}

ARTICOLE PE ACEEAȘI TEMĂ:

CITEȘTE ȘI: Crimă oribilă la Timișoara! Copil de patru ani, ucis de propria mamă

CITEȘTE ȘI: Detalii șocante în cazul fetiței ucise de propria mamă! Femeia era educatoare

CITEȘTE ȘI: Femeia care şi-a ucis cu sânge rece copilul, audiată de procurori!

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Two blue bags with clear panels sit on gravel (left); on the right, a car hood displays scattered euro banknotes and police logos nearby.

Doi bărbați, în vârstă de 47 și 50 de ani, dintre care unul recidivist, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați într-un dosar pentru trafic de droguri de risc. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș vine în sprijinul mediului de afaceri prin organizarea unui seminar dedicat celor mai recente schimbări fiscale aplicabile în anul 2026. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Mâine, la Timișoara, are loc competiția sportivă „Poli Bike Challenge”. În acest context, circulația rutieră va fi restricționată pe mai multe artere din zona centrală a orașului, în intervalul orar 10:30- 17:00. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a patra grupă a cursului gratuit de marketing online. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Promotional poster for a teen film workshop on the big screen; green glow, clapperboard held by pink hands, Romanian text about the event in Timisoara (May 13–16).

Asociația Marele Ecran organizează în luna mai, la Timișoara, un atelier intensiv de film adresat tinerilor interesați de cinema în general și de documentare în special, sub îndrumarea documentariștilor timișoreni Mircea Gherase și Lucian Mircu. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

House engulfed in flames at night, bright orange fire consuming the roof behind a decorative gate.

Un incendiu de amploare a izbucnit în noaptea trecută, în localitatea Șiria din județul Arad, afectând două locuințe și mai multe anexe gospodărești. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara anunță lansarea celei de-a șasea ediții a Bienalei INTERDESIGN, o platformă internațională dedicată designului și inovației interdisciplinare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un grav accident feroviar a avut loc în această seară, în localitatea Urseni, lângă Timișoara, unde o ambulanță SMURD aflată în misiune a fost lovită tren, la trecerea la nivel cu calea ferată. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men in front of a detailed cadastral map with numbered parcels; one in a blue suit speaks, the other in a white shirt holds a cup.

Un nou scandal este pe punctul de a exploda lângă Timișoara, iar în centrul lui este președintele CJT, Alfred Simonis, care investește banii publici acolo unde au interese financiare el, familia lui și partenerii de afaceri. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Wide view of a sunny public playground with wooden climbing frames and colorful play structures as children and adults explore.

După succesul edițiilor anterioare, proiectul cultural-artistic „Povești din Vecini” revine în acest weekend, în noi zone ale orașului, aducând spectacole, ateliere și activități pentru toate vârstele mai aproape de locuitorii Timișoarei. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara a anunțat suspendarea temporară a transportului public pe Canalul Bega, mâine, 25 aprilie, ca urmare a desfășurării unor evenimente sportive importante în oraș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Meidicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara organizează a treia ediție a Cursului postuniversitar „Comunicare medic-pacient”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Municipalitatea continuă acțiunile de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora pe domeniul public al orașului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ