Skip to main content

[Video] Primele imagini cu taximetristul care i-a vândut Mădălinei Manole otrava cu care s-a sinucis

XPilates & Spa

Bărbatul care i-a vândut Mădălinei Manole furadan, un insecticid interzis prin lege, a ieșit din închisoare.

Sorin Urziceanu, considerat de multă lume, criminalul moral al îndrăgitei artiste, şi-a ispăşit mai puţin de jumătate din pedeapsa pe care a primit-o.

Timişoreanul a fost găsit vinovat, pentru că vândut o sticlă de furadan, unei prietene a Mădălinei Manole. Ulterior, insecticidul a ajuns la artistă, pe care l-a folosit pentru a-şi pune capăt zilelor.

Pentru asta, bărbatul a fost condamnat în 2011, la 3 ani de închisoare cu suspendare. Însă nu s-a oprit aici. El a continuat să comită infracțiuni.

Astfel, Sorin Urziceanu a fost prins în flagrant în timp ce transporta migranți contra unor sume de bani, fiind condamnat, de această dată, la 2 ani de pușcărie cu executare.

Cele două pedepse s-au adunat, Urziceanu fiind trimis după gratii pentru cinci ani.

După ce a ispăşit mai puţin de jumătate din pedeaspă, Sorin Urziceanu a fost eliberat condiţionat, pentru bună purtare.

{youtube}v=J3IlYSxeGtg&feature{/youtube}

Urziceanu a refuzat să facă declaraţii oficiale despre faptele sale, şi mai ales despre moartea Mădălinei Manole, pentru care toţi cei care au îndrăgit-o îl consideră vinovat moral.

Cu toate acestea a precizat în repetate rânduri că el nu are nicio vină şi consideră că şi-a ispăşit pedeapsa.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Mădălina ROȘU See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Mădălina ROȘU See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Mădălina ROȘU See Full Bio

Group of people seated around a long conference table, discussing with papers and water bottles, flags in the background.

Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Mădălina ROȘU See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Mădălina ROȘU See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Mădălina ROȘU See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Mădălina ROȘU See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Mădălina ROȘU See Full Bio

Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Mădălina ROȘU See Full Bio

Two men in business attire: left man outdoors at a construction site gesturing with a raised finger; right man in a blue plaid suit posing against a white background.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Mădălina ROȘU See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Mădălina ROȘU See Full Bio

Young girl wearing a beige cap paints a colorful mural on a bright blue wall outdoors, holding a paintbrush and can of yellow paint.

Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Mădălina ROȘU See Full Bio

author avatar
Mădălina ROȘU