Ultimă oră! Percheziţii, la proxeneţi! Cum acţionau aceşti indivizi?


Poliţiştii au descins în această dimineaţă la şapte adrese, într-un dosar de trafic de persoane pe relaţia România-Anglia.
Acţiunea a avut loc pe raza judeţului Caraş-Severin, mai exact în Moldova Nouă, județul Caraș-Severin.
“Investigațiile în cauză au început în cursul acestui an, când polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin au demarat cercetările într-un dosar penal penală având ca obiect infracțiunea de trafic de persoane, în forma exploatării prin obligarea la practicarea prostituției, prin metoda <<lover-boy>>”, transmite IPJ Caraş-Severin.
CITEŞTE ŞI: Impact fatal! Un tânăr de 22 de ani a murit după ce s-a izbit cu maşina de o casă
Astfel, în luna mai 2017, una dintre victime, imediat după ce a împlinit 18 ani și fără a mai fi lăsată să-și termine studiile, a fost convinsă de un bărbat, de 18 ani, din Moldova Nouă, să plece împreună în Anglia, primind garanții că prin intermediul unor rude ale acestuia își vor găsi un loc de muncă și își vor construi un viitor împreună.
La scurt timp după sosirea în Anglia, victima a fost lăsată în compania altor doi bărbați, de 32, respectiv 21 ani, ambii din Moldova Nouă, județul Caraș-Severin, bărbatul de 18 ani întorcându-se în România. Ulterior, prin constrângere, victima a fost obligată să practice prostituția, în Londra.
CITEŞTE ŞI: Dezvăluiri de ultimă oră, din ancheta unui celebru infractor! Ce au descoperit procurorii?
Autorităţile române au început o colaborare cu cele din Anglia iar la începutul lunii iulie, Poliția londoneză a descins la o adresă din Londra, victima fiind salvată și predată autorităților de protecție a victimelor traficului de persoane.
La aceeași adresă au fost identificați cei doi bărbați, de 32 și 21 de ani, precum și o altă tânără despre care există date că ar fi practicat prostituția.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Șofer încătușat de polițiști! A fost prins beat la volan, două zile consecutiv!
Un caz de inconștiență extremă a fost înregistrat de polițiștii care făceau controale în trafic. Un bărbat de 36 de ani a fost prins de polițiști conducând sub influența alcoolului două zile la rând. Sursa de Vest See Full Bio
House of Lazart transformă arta în sprijin pentru copiii vulnerabili! Lansare de colecție și eveniment caritabil
House of Lazart aduce în prim-plan puterea artei de a transforma emoția în sprijin concret, odată cu lansarea primei colecții de piese vestimentare și home decor, lucrate manual, în cadrul evenimentului caritabil „Angels’ Story – Povestea celor 13 îngerași”. Sursa de Vest See Full Bio
Porți deschise la Opera Națională din Timișoara! Descoperă spațiile de dincolo de scenă, prin tururi ghidate, dar și secrete din spatele producțiilor
Opera Națională Română din Timișoara invită publicul larg să descopere universul fascinant al teatrului liric, cu ocazia Zilei porților deschise. Sursa de Vest See Full Bio

Tinerii din Timișoara, invitați să-și descopere direcția în carieră, la BRIDGE, un eveniment organizat de AISEC
Într-un context în care schimbările rapide ale pieței muncii fac alegerea unei cariere tot mai dificilă, AIESEC în Timișoara organizează evenimentul BRIDGE, dedicat tinerilor. Sursa de Vest See Full Bio

Grindeanu, tranșant după întâlnirea regională de la Timișoara! Lucrurile nu mai pot continua așa!
PSD a încheiat astăzi, seria întâlnirilor regionale pe tema direcției în care va merge partidul în continuare. Practic liderii locali au fost consultați dacă trebuie sau nu să rămână la guvernare. Sursa de Vest See Full Bio

Călin Dobra câștigă definitiv procesul cu fostul primar, Claudiu Buciu! Probele care au cântărit greu, în decizia magistraților
Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a câștigat definitiv procesul deschis fostului edil, Claudiu Buciu, într-un dosar privind prejudicierea imaginii și reputației. Sursa de Vest See Full Bio

CCIA Timiș sprijină mediul de afaceri în adaptarea la noile reglementări fiscale din 2026!
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 29 aprilie, ora 10.00, un seminar interactiv dedicat celor mai recente schimbări fiscale cu impact asupra activității agenților economici în anul 2026. Sursa de Vest See Full Bio

Atenție, șoferi! Mai multe locuri de parcare devin indisponibile temporar! Se curăță străzile orașului
Primăria Timișoara anunță reluarea programului „Curățenia până la bordură”. Astfel, utilajele SaluT vor efectua operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului, inclusiv în zona marginală a acestuia, unde sunt amenajate locurile de parcare. Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Doi samsari imobiliari din PSD dau lovitura pe piața imobiliară. Tranzacția dubioasă care îl leagă pe Alfred Simonis de Raimond Rusu, primarul controversat din Becicherecu Mic
Aproape 3 hectare de teren intravilan, parcelat și poziționat în comuna Sânandrei, la drumul județean, au fost cumpărate la un preț de doar 11 euro pe metru pătrat. De șapte ori sub nivelul pieței. Sursa de Vest See Full Bio
Banatul, între gastronomie și marketing politic din bani publici! Alfred Simonis gătește și servește manipularea cu succes
În politica locală, există două tipuri de proiecte: cele care schimbă realitatea și cele care schimbă percepția asupra ei. Sursa de Vest See Full Bio
Vaporașele de pe Bega vor circula în continuare pe traseu restrâns! Anunțul STPT
Societatea de Transport Public Timișoara anunță prelungirea modificării temporare a circulației vaporetto, ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Podul Iuliu Maniu, cunoscut ca Podul Muncii. Sursa de Vest See Full Bio

Concedieri la Primăria Ghiroda! Se face redimensionarea aparatului administrativ, în baza ordonanței Guvernului
Un val de concedieri a fost aprobat în administrația locală din Ghiroda, după ce Consiliul Local a decis reducerea aparatului administrativ al primăriei. Sursa de Vest See Full Bio

Bărbat, amenințat cu un briceag și jefuit, în stradă! Banditul era chiar partenerul de pahar
Un bărbat în vârstă de 49 de ani, a cerut ajutor polițiștilor după ce a fost tâlhărit. Sursa de Vest See Full Bio
Diagnostic, tratament și monitorizare la Clinica de Hematologie a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara
Ziua Internațională a Hemofiliei, marcată anual în 17 aprilie, aduce în prim-plan o realitate îngrijorătoare: la nivel global, un număr semnificativ de persoane care suferă de această boală rămân nediagnosticate și, implicit, netratate. Sursa de Vest See Full Bio
Un nou tronson de cale ferată modernizată, deschis între Lugoj și Timișoara Est
Circulația feroviară s-a deschids pe un nou segment modernizat, în lungime de aproape 10 kilometri, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Mesaj alarmant pe social media! O persoană anunță că strânge fonduri pentru asasinarea președintelui Nicușor Dan! Polițiștii au deschis o anchetă
Anchetă în desfășurare la această oră, după ce, pe o rețea de socializare, a apărut o postare alarmantă, care instigă la violență asupra unui demnitar public. Sursa de Vest See Full Bio
Un nou pod educațional, între Timișoara și Paris! UVT și Sorbonne Nouvelle au semnat o convenție de colaborare științifică și pedagogică
Un parteneriat academic a fost oficializat între Universitatea de Vest din Timișoara și Université Sorbonne Nouvelle, marcând un pas important în consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării. Sursa de Vest See Full Bio

CCIAT lansează un nou curs gratuit de „Expert dezvoltare durabilă”, prin proiectul „Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest!”
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Expert Business Center SRL, partener, anunță demararea unei noi serii a cursului GRATUIT de EXPERT DEZVOLTARE DURABILĂ, derulat în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest!, ID 317710, cofinanțate din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și […]







Lasă un răspuns