Skip to main content

Surpriză în urma unui control făcut de polițiștii de frontieră din vestul țării! Ce au descoperit?

XPilates & Spa

Polițiștii de frontieră, au avut o surpriză mare, atunci când au făcut un control de rutină într-un tren românesc ce se îndrepta spre Ungaria.

CITEȘTE ȘI: S-a inaugurat Info Point-ul în cadrul proiectului transfrontalier LaborNet, la sediul CCIAT!

Doi tineri în vârstă de 28 și 35 de ani, s-au urcat în trenul Inter-Regio Brașov-Budapesta, iar în zona Curtici, județul Arad la controlul documentelor, aceștia au prezentat polițiștilor români  acte de identitate ce păreau a fi eliberate de autoritățile bulgare.

Poliștii de frontieră au intrat imediat la bănuieli și și-au dat seama că actele  prezentate de cei doi pasageri sunt false.

Oamenii legii  i-au condus la secție și au stabilit că atât femeia cât și bărbatul aveau naționalitate rusă.

Tinerii au spus că au plătit pentru documentele false câte o mie de euro. 

Rușii au mai zis că încercau să ajungă în Spania. 

„Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate la control sunt false, neîndeplinind condiţiile de formă şi de fond ale unora autentice, motiv pentru care cei doi au fost conduşi la sediul poliţiei de frontieră, pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Federaţia Rusă, Ulyana G., în vârstă de 28 de ani şi Dmitri S., în vârstă de 35 ani”, au precizat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad, pentru aradon.ro.

CITEȘTE ȘI: Incendiu devastator! Zeci de pompieri încearcă să stingă o casă arde ca o torţă

Pe numele celor doi polițiștii au deschis dosare penale sub asfectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat și fals privind identitatea.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Alex Horvath See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Alex Horvath See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Alex Horvath See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Alex Horvath See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Alex Horvath See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Alex Horvath See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Alex Horvath See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Alex Horvath See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Alex Horvath See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Alex Horvath See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Alex Horvath See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Alex Horvath See Full Bio

author avatar
Alex Horvath