Skip to main content

Se deschid două noi șantiere la Timișoara! Pe ce străzi de va lucra?

XPilates & Spa

Primarul Timișoarei anunță încă două șantiere în oraș!

Este vorba despre strada Versului care va intra în reabilitare dar și strada Edgar Quinet. Pentru strada Versului a fost dat ordinul de începere al lucrărilor, și va fi finalizată în patru luni, dacă vremea va permite acest lucru, ținând cont că vine iarna.

CITEȘTE ȘI: Captură record! Aproape de Timişoara, a fost descoperită o tonă de cannabis!

Am dat ordinul de începere a lucrărilor pentru sistematizarea străzii Versului. Am vrut demult să avem gata strada Uraniului și strada Versului, străzi care delimitează Parcul Pădurice. Ei bine strada Uranus am făcut-o si a ieșit impecabilă, dar la Versului s-a descoperit că rețeaua de gaz este într-o poziție în care nu permitea efectuarea lucrărilor. Deși am avut-o licitată abia acum am putut da ordin de începere al lucrăriloe, când totul e gata și rețeaua de gaz a fost mutată. Acolo e o mizerie de nedescris, bieții oameni își țin mașinile în noroi”, spune primarul Nicolae Robu.

Valoarea lucrărilor este de 2.041.000 de lei fără TVA, iar firma ce se va ocupa de lucrări este Super Construct SRL.

CITEȘTE ȘI: Se pregătește o nouă ediție a Bursei Locurilor de Muncă! De data aceasta pentru absolvenți

Și strada Edgar Quinet intră în reabilitare, iar aici lucrările ar trebui să dureze trei luni. 

Strada Edgar Quinet, bieții oamenii nici nu mai cred că această stradă va avea parte de reparațiile generale atât de necesare acolo. Am predat amplasamentul către firma RSG, termenul de efectuare a lucrărilor este de trei luni, pentru că este o stradă scurtă, iar valoarea lucrărilor este de 528.900 de lei fără TVA, nu e o lucrarea marea dar din diverse motive abia acum a ajuns la rând. În aproximativ două săptămâni vom da ordinul de începere a lucrărilor”, mai spune primarul Robu.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Momente de panică în această după-amiază, după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament situat într-un bloc de locuințe. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un caz de inconștiență extremă a fost înregistrat de polițiștii care făceau controale în trafic. Un bărbat de 36 de ani a fost prins de polițiști conducând sub influența alcoolului două zile la rând. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

House of Lazart aduce în prim-plan puterea artei de a transforma emoția în sprijin concret, odată cu lansarea primei colecții de piese vestimentare și home decor, lucrate manual, în cadrul evenimentului caritabil „Angels’ Story – Povestea celor 13 îngerași”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Într-un context în care schimbările rapide ale pieței muncii fac alegerea unei cariere tot mai dificilă, AIESEC în Timișoara organizează evenimentul BRIDGE, dedicat tinerilor. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

PSD a încheiat astăzi, seria întâlnirilor regionale pe tema direcției în care va merge partidul în continuare. Practic liderii locali au fost consultați dacă trebuie sau nu să rămână la guvernare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a câștigat definitiv procesul deschis fostului edil, Claudiu Buciu, într-un dosar privind prejudicierea imaginii și reputației. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 29 aprilie, ora 10.00, un seminar interactiv dedicat celor mai recente schimbări fiscale cu impact asupra activității agenților economici în anul 2026. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara anunță reluarea programului „Curățenia până la bordură”. Astfel, utilajele SaluT vor efectua operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului, inclusiv în zona marginală a acestuia, unde sunt amenajate locurile de parcare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță prelungirea modificării temporare a circulației vaporetto, ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Podul Iuliu Maniu, cunoscut ca Podul Muncii. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un val de concedieri a fost aprobat în administrația locală din Ghiroda, după ce Consiliul Local a decis reducerea aparatului administrativ al primăriei. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Ziua Internațională a Hemofiliei, marcată anual în 17 aprilie, aduce în prim-plan o realitate îngrijorătoare: la nivel global, un număr semnificativ de persoane care suferă de această boală rămân nediagnosticate și, implicit, netratate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Circulația feroviară s-a deschids pe un nou segment modernizat, în lungime de aproape 10 kilometri, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ