Se dă startul celui mai tare concurs de echitație din România


Cel mai mare concurs de echitație din România are loc la doi pași de Timișoara. La Herneacova, în perioada, 13-24 septembrie, se va desfășura Herneacova International Jumping, un concurs de sărituri peste obstacole.
Concursul este de 3 stele și este organizat de Clubul de Echitaţie Herneacova sub egida Federaţiei Ecvestre Române şi a Federaţiei Ecvestre Internaţionale, susţinut de sponsorul principal – Casa Rusu.
“Pentru a ne asigura că acest concurs este la cel mai înalt standard, am cooptat în stafful de organizare oameni cu o foarte mare experienţă în domeniu. Spre exemplu, preşedintele juriului de arbitri este Damaris Ismalun, din Franţa. De asemenea, tot din Franţa îi avem pe Michel Ismalun, care organizează obstacolele, dar şi pe Pierre Hantz, consultant în echitaţie. Din Italia, îl avem pe Stefano Morriale, unul dintre cei mai buni stable manageri”, a declarat directorul de concurs, Daniel Scornea.
CITEȘTE ȘI: UTIL! Încă un centru de eliberare a cazierelor, la Jimbolia
La Herneacova International Jumping vor fi prezenţi peste 200 de călăreţi din 19 ţări din Europa şi Asia şi peste 450 de cai. Concursul va avea 42 de probe, cu nivele diferite de dificultate: înălţimea obstacolelor porneşte de la 1,2 metri şi ajunge la 1,5 metri.
Pentru acest eveniment la Henreacova organizatorii au investit sume importante, și au construit o bază de echitație de cel mai înalt nivel.
“Pentru organizarea acestui eveniment am investit sume importante de bani. Am construit această bază la nivelul cerinţelor Federaţiei Internaţionale de Echitaţie. Vorbim despre trei terenuri de concurs, platforme cu grajduri mobile (care au toată infrastructura: apă, canalizare, curent electric), parcări pentru camioanele care vin cu caii, drumuri şi multe altele”, a explicat administratorul Domeniului Herneacova, Andrei Gaşpar.
“Nu este prima activitate pe care o sponsorizăm în judeţul Timiş. Ne-am implicat şi în fotbal, şi în judo, dar ce ceea ce se va întâmpla aici în următoarele două săptămâni va fi deosebit faţă de ceea ce am fost obişnuiţi să vedem în ultimii ani în domeniul sportului din România. Acesta este doar începutul unei competiţii care va dura mulţi ani de acum înainte.Le mulţumim organizatorilor pentru că au acceptat să devenim sponsor principal şi credem că acest eveniment va fi mult mediatizat şi că pe viitor vor fi şi alte competiţii. Nu cred că România a mai reuşit să organizeze o competiţie de un asemenea nivel şi cu o participare atât de numeroasă. Faptul că acest concurs se întâmplă în judeţul Timiş este excepţional şi nu poate decât să ne bucure”, a spus directorul Casa Rusu, Cristian Rusu.

“Această locaţie este cu adevărat miraculoasă, pentru călăreţi. Cred că această bază de echitaţie reprezintă o oportunitate foarte mare pentru organizarea multor alte competiţii. Tocmai de aceea, vom aduce aici, câteva show-uri organizate de Longines, care este unul dintre partenerii noştri”, a spus vicepreşedintele FEI, Armagan Ozgorkey.
“Noi trebuie să ne asigurăm, în ceea ce priveşte relaţia noastră cu Federaţia Internaţională de Echitaţie, că tot ceea ce se întâmplă în plan naţional este conform normelor în domeniu. Când am văzut proiectul pentru această competiţie, am fost sigur că va fi un eveniment deosebit. Acum sunt convins că va fi un concurs la un nivel mult mai înalt decât multe ale eveniment pe care le-am văzut în Europa. În România, nu îmi amintesc să fi avut loc vreun concurs de o asemenea anvergură, iar premii atât de mari nu s-au acordat la nicio altă competiţie de echitaţie din ţara noastră”, a precizat preşedintele FER, Vlad Bontea.
Premiile puse în joc sunt de 237.900 de euro: 98.000 de euro – în prima săptămână şi 139.900 de euro – în a doua săptămână.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Lațcău vrea un parteneriat cu CJ Timiș pentru un sistem județean integrat de transport public
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Alice TRIFU See Full Bio
Caz șocant la Timișoara! O tânără a fost înjunghiată de fostul partener, în mall
Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Alice TRIFU See Full Bio

Detalii șocante în cazul crimei de pe malul Lacului Surduc! Ucigașul s-a dus după victimă, cu gândul clar de a o omorî
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei petrecute în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în zona Lacului Surduc. Alice TRIFU See Full Bio

Cod galben în vestul și în sud-vestul țării! Sunt așteptate averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină
Meteorologii au emis un cod galben de instabilitate atmosferică, valabil în partea de vest și sud-vest a țării. Alice TRIFU See Full Bio

Se întrerupe furnizarea apei sau presiunea va fi scăzută, în mai multe localități din județ! Aquatim anunță lucrări
Vor fi probleme cu apa, în perioada următoare, în mai multe localități din Timiș. Alice TRIFU See Full Bio

CCIA Timiș lansează cursul GRATUIT de SAP de profesionalizare a angajaților în domeniul comerțului cu ridicata
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Alice TRIFU See Full Bio

Încă o lovitură pentru timișeni! Simonis duce deșeurile în Mehedinți, fără să îi pese că asta scumpește din nou gunoiul cu aproape 30%
După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Alice TRIFU See Full Bio
Flota SaluT se mărește! Au sosit alte două noi utilaje, pentru curățenia orașului
Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Alice TRIFU See Full Bio

Două victime, printre care și o copilă de 4 ani, după un accident în care au fost implicate mai multe mașini
Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Alice TRIFU See Full Bio
Ambarcațiuni din carton, plastic sau folie se întrec pe Bega! „Make it! Race it! Recycle it!” revine la Timișoara
Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Alice TRIFU See Full Bio
Persoană rănită, după ce un microbuz a ieșit în decor, pe o șosea din vestul țării!
Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Alice TRIFU See Full Bio

VIDEO: Zeci de indivizi, săltați de mascați! Vindeau droguri și au obligat o copilă să se prostitueze
Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Alice TRIFU See Full Bio
Câini, ținuți în condiții improprii, descoperiți de polițiștii de la Protecția Animalelor! Proprietarul a fost amendat
Polițiștii de la Protecția Animalelor Timiș au efectuat un control la o locuință din Cenei. Alice TRIFU See Full Bio
Pune-i botniță câinelui! Îndemnul care l-a scos din minți pe un bărbat! A scos cuțitul și un spray lacrimogen
Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Alice TRIFU See Full Bio
Peste 500 de participanți și aproape 15.500 de euro strânși pentru comunitate la „Giarmata în Mișcare”
Comuna Giarmata a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a șasea ediții a evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare”, una dintre cele mai importante inițiative comunitare din localitate. Alice TRIFU See Full Bio
Toleranță zero pentru cei care abandonează deșeurile pe domeniul public al Timișoarei! Polițiștii locali au aplicat amenzi usturătoare
Rampe clandestine de gunoi continuă să se formeze pe raza municipiului Timișoara. Deși amenzile pentru nerespectarea legislației în vigoare privind gestionarea deșeurilor sunt usturătoare, oamenii nu renunță ușor la această practică iresponsabilă. Alice TRIFU See Full Bio
Timișoara trimite încă patru generatoare, în Ucraina! Primăria a plătit 170.000 de lei pentru ele
În fața unora dintre cele mai distructive atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Alice TRIFU See Full Bio
Motociclist accidentat mortal, pe o șosea din vestul țării! O altă persoană a ajuns la spital
O persoană și-a pierdut viața, iar o alta a ajuns la spital, după un accident cumplit. Alice TRIFU See Full Bio








Lasă un răspuns