S-a lansat proiectul StartActiv Vest – Program integrat de stimulare a antreprenoriatului în mediul urban din Regiunea Vest


Universitatea de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Romactiv Business Consulting SRL, în calitate de Lider, a lansat ieri, 20 Februarie 2018, proiectul „ Program integrat de stimulare a antreprenoriatului în mediul urban din Regiunea Vest”- cod SMIS 2014+: 105759.
La Conferința de lansare a proiectului au participat, direct sau urmărind evenimentul transmis live în mediul online, peste 150 de persoane interesate de oportunitatea dezvoltării competențelor antreprenoriale.
Proiectul StartActiv Vest este cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014 -2020 în cadrul apelului de proiecte nr. 82/3/7 „România Start Up Plus”, Axa prioritară 3 „Locuri de muncă pentru toți”, Obiectiv Specific 3.7 „Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil nonagricol din zona urbană”, în conformitate cu contractul de finanţare nr 123/11.01.2018.
Proiectul este implementat în Regiunea Vest, respectiv județele Arad, Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin și are o durată de 36 luni, începând cu data de 12.01.2018.
Valoarea totală eligibilă a proiectului (fără TVA) este de 17.672.958,62 lei, din care 17.423.015,07 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.
CITEȘTE ȘI: Femeie atacată cu un cuțit, la Spitalul Municipal. Cine a salvat-o?
Proiectul are ca obiectiv general implementarea unui program integrat de informare, instruire, consiliere, asistență și alte servicii suport pentru promovarea și dezvoltarea culturii antreprenoriale și manageriale ale viitorilor intreprinzători, în scopul înființării de noi intreprinderi cu profil non-agricol în mediul urban, contribuind astfel la dezvoltarea economică și crearea de noi locuri de muncă în regiunea Vest.
Activitățile proiectului includ:
– Informarea publicului cu privire la programul de formare antreprenorială, la metodologia de selecție a grupului țintă, a planurilor de afaceri ce vor fi sprijinite în cadrul proiectului,
– Selectarea grupului țintă și derularea programului de formare antreprenorială
– Selectarea planurilor de afaceri ce vor fi finanțate în cadrul proiectului
– Efectuarea stagiilor de practică
– Furnizarea serviciilor personalizate de consiliere/ consultanță/mentorat
– Finanțarea cu maxim 40.000 euro a planurilor de afaceri selectate în cadrul proiectului
– Monitorizarea funcționării și dezvoltării afacerilor finanțate
– Realizare unui studiu privind mediul antreprenorial la nivel regional
CITEȘTE ȘI: Sfârșit tragic pentru o femeie din vestul țării! A murit carbonizată
Prin implementarea proiectului se vor obține următoarele rezultate:
– stimularea potențialului antreprenorial a minim 330 de persoane pentru demararea de mici afaceri cu profil nonagricol în zona urbană,
– înființarea și dezvoltarea a minim 73 de intreprinderi generând pe termen lung creșterea veniturilor locale și regionale,
– creșterea nivelului de ocupare prin crearea de noi locuri de muncă (minim 146) și reducerea disparităților teritoriale.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Scandal violent pe terasa unui local, între mai mulți bărbați! Situația a degenerat când unul dintre indivizi a scos un cuțit
Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Sursa de Vest See Full Bio
Impact devastator, pe centura Timișoarei! Un om a murit pe loc, într-un accident în care au fost implicate trei mașini și un tir
S-a dat alarma, în urmă cu foarte puțin timp, după un accident rutier grav, petrecut pe șoseaua de ocolire a Timișoarei, în zona localității Giroc. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Durere fără margini! Matias, copilul ucis într-un accident cumplit, la Dumbrăvița, condus pe ultimul drum, de o mare de oameni
Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Alin Popoviciu, un politician care nu poate fi luat în serios! Marilen Pirtea: Spune lucruri doar pentru efectul mediatic
Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu, care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio
De la remorca PSD, la căruța USR! Primarul din Buziaș prevede un viitor sumbru pentru PNL, în timp ce Pirtea îl așteaptă cu demisia
PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Rețele noi de apă și canalizare în patru localități din Timiș! Investițiile se ridică la peste 33 de milioane de lei
Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Ocolul lumii, fără bilet de avion! Flight Festival revine în curând la Timișoara, cu un concept inedit
Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați la Bacalaureatul din acest an, în județul Timiș! Iată calendarul examenelor
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio
Circulația vaporașelor pe Bega, suspendată temporar, sâmbătă, pentru desfășurarea unei competiții cu ambarcațiuni reciclabile!
Transportul public pe Canalul Bega va fi suspendat temporar sâmbătă, 6 iunie, din cauza desfășurării evenimentului „Make it! Race it! Recycle it!”. Sursa de Vest See Full Bio

Schimbări în jurul Gării de Nord și Gării de Sud din Timișoara! Vor fi amenajate zone drop-off, noi stații de transport public și trasee pietonale
Primăria Timișoara vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și Gării de Sud! Sursa de Vest See Full Bio
Adio, dar rămân cu tine! Pirtea rupe colaborarea cu PSD, dar păstrează acordul de la nivelul CJT! Vrea o colaborare și cu USR
Președintele PNL Timiș joacă la două capete, pe plan local. Vrea și cu PSD, și cu USR. Pe rând, în echipe diferite. Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Noi imagini ale inconștienței! Copii, pe trotinetă electrică, filmați în trafic, printre mașini
Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM anunță actualizarea tarifelor de facturare pentru serviciul de salubrizare în Zona 1 Timiș
RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio
Veste bună pentru timișoreni! Se redeschide baza de agrement a STPT
Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Trei zile de sport și distracție pe nisip la Timișoara! Beach Sport Festival revine în Parcul Rozelor, în acest final de săptămână
Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Lațcău vrea un parteneriat cu CJ Timiș pentru un sistem județean integrat de transport public
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio
Caz șocant la Timișoara! O tânără a fost înjunghiată de fostul partener, în mall
Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

Detalii șocante în cazul crimei de pe malul Lacului Surduc! Ucigașul s-a dus după victimă, cu gândul clar de a o omorî
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei petrecute în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în zona Lacului Surduc. Sursa de Vest See Full Bio







Lasă un răspuns