S-a întrunit Comitetul pentru Situații de Urgență! Au fost stabilite noi măsuri pentru protejarea timișorenilor pe timp de caniculă

În această dimineață s-a întrunit Comitetul Local pentru Situații de Urgență pentru a stabili noi măsuri în ceea ce privește protejarea populației în această perioadă caniculară.
Serviciul de Ambulanță a suplimentat cu încă două, numărul echipajelor de intervenție, și va face periodic recomandări publice populației.
Direcția de Asistență Socială pune la dispoziția timișorenilor un dispecerat nonstop, 24 de ore din 24, pentru cei care au nevoie de ajutor care nu este de natură medicală, de pildă pentru cei care nu se pot deplasa pentru aprovizionare cu apă, alimente sau medicamente. Numărul la care pot apela este 0356-981. De asemenea, toate centrele de zi vor fi deschise pentru orice timișorean care vrea să se răcorească, persoane vârstnice sau oameni fără adăpost, ele funcționând între orele 8-16 în fiecare zi din săptămână.
„Rog timișorenii și, mai ales, persoanele vulnerabile la condiții de temperatură ridicată, să se protejeze în zilele acestea, așa cum ne recomandă și colegii de la Serviciul de Ambulanță. Am cerut ca toate serviciile implicate să fie atente la categoriile vulnerabile de cetățeni și am solicitat, de exemplu, reprezentanților din Poliția Locală Timișoara să fie prezenți în teren în anumite zone din oraș, bineînțeles, cu măsurile de protecție cerute de condițiile de afară, pentru a putea reacționa prompt în cazul în care cetățenii au probleme urgente. Mă refer la zone mai puține umbrite și cu trafic ridicat la orele de vârf. Colegii de la Direcția de Asistență Socială sunt, de asemenea, pregătiți să răspundă oricărei urgențe care nu este de natură medicală, ci de natură socială, și i-am rugat să direcționeze alte probleme semnalate către structurile cu atribuții specifice. Ne bazăm pe o colaborare constantă între toți cei prezenți în Comitetul Local pentru Situații de Urgență pentru a preîntâmpina, pe cât posibil, efectele caniculei asupra timișorenilor„, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Totodată, Societatea de Transport se va asigura ca aerul condiționat din mijloacele de transport să funcționeze și a reparat aparatele de climă din 8 tramvaie de tip Armonia. Conducerea societății a luat decizia ca problemele de climatizare să fie remediate cu prioritate. De asemenea, echipe de intervenție asigură zilnic udarea liniilor de tramvai și verifică dilatarea șinelor, precum și starea firelor aeriene.
Societate de Salubrizare continuă operațiunile de spălat și stropit pe arterele principale și străzilor adiacente. A fost suplimentat graficul de operațiuni în perioada serii.
Societatea de Drumuri are în prezent mai multe șantiere în oraș, unde programul de lucru se adaptează condițiilor meteo, cu pauze la prânz și ore de lucru schimbate, ceea ce înseamnă că se va lucra inclusiv noaptea, acolo unde este posibil, fără a afecta locuitorii.
Aquatim îi asigură pe timișoreni că în prezent nu sunt probleme de tratare și distribuție a apei în Timișoara. Societatea s-a oferit să pună la dispoziție pentru incendii surse suplimentare de apă, respectiv 11 autospeciale cu capacitate de 6 mc fiecare.
Reprezentanții forțelor de ordine publică, pompieri și jandarmi, vor sprijini serviciile de ambulanță și de pompieri. Totodată, vor avea efective sporite, patrule în zone intens circulate, pentru a sprijini cetățenii în caz de nevoie.
Primăria Timișoara asigură personalul și apa pentru punctele de acordare a primului ajutor, care se află în următoarele locații:
- Oficiul Poștal nr. 1 Timișoara, bv. Revoluției 1989, nr. 2
- Opera Română Timișoara -Agenția de Bilete – str. Mărășești nr.2
- Oficiul Poștal nr. 5, ghișeul nr. 1 Timișoara, str.1 Decembrie nr. 90
- Piața Iosefin Timișoara
S-a decis deschiderea unui nou punct la Gara de Nord.
Medicii recomandă ca ieșirile în spațiul deschis să aibă loc, pe cât posibil, înainte de ora 10:00 și după ora 19:00. În afara acestor intervale, cetățenii sunt rugați să evite deplasările care nu sunt strict necesare, să poarte ținute lejere și să se asigure că au capul și ochii protejați.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Noi restricții de circulație intră în vigoare, în perioada următoare la Timișoara! Ce zone sunt vizate?
Șoferii din Timișoara trebuie să se „înarmeze” cu răbdare, întrucât vor fi impuse mai multe restricții de circulație, în următoarea săptămână. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Festivalul pepenilor, cel mai savuros eveniment al verii, se întoarce la Timișoara!
Producători locali aduc lubenița și pepenele galben, unele dintre cele mai îndrăgite fructe de sezon, în mai multe locații din Timișoara, în afara piețelor deja bine cunoscute. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

O fetiță de 10 ani a murit iar una de 11 ani a ajuns la spital, în urma unui accident petrecut aseară în Timiș! Șoferul era băut și a fugit de la locul faptei
Accident cumplit în Timiș! O fetiță a murit, iar alta fost rănită și transportată de urgență la spittal. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Alertă de temperaturi extreme! Cod roșu de caniculă în aproape toată țara, până miercuri!
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod roșu de caniculă, valabilă începând de mâine de la ora 10 până miercuri, 1 iulie, la ora 10, din cauza valului intens de căldură și a disconfortului termic deosebit de accentuat.. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Continuă modernizarea drumului dintre Beregsău Mare și Timișoara! Se fac lucrări de asfaltare inclusiv pe timpul nopții
Lucrările de modernizare a drumului dintre Beregsău Mare și limita administrativă a municipiului Timișoara continuă și săptămâna viitoare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Sprijin pentru persoanele vulnerabile, în perioadele caniculare! DAS Timișoara oferă ajutor pentru cumpărături, plata facturilor și ridicarea medicamentelor
Direcția de Asistență Socială continuă și în această vară programul de intervenție comunitară dedicat persoanelor vulnerabile afectate de temperaturile extreme. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Val de căldură extrem în vestul țării! Cod portocaliu și roșu de caniculă în următoarele două zile!
Vestul României se confruntă în aceste zile cu un val de căldură intens, care aduce temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat și nopți tropicale, potrivit avertizărilor meteorologice emise pentru intervalul 27–29 iunie. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Mașină răsturnată în urma unui impact violent cu alt autoturism! Două victime au ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs în localitatea Șiria din județul Arad, unde două autoturisme au fost implicate într-o coliziune, în urma căreia un vehicul s-a răsturnat. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Final de stagiune la Teatrul Național din Timișoara! Ce spectacole sunt pregătite din toamnă?
Teatrul Național din Timișoara a închis stagiunea 2025-2026 și a intrat în vacanță. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Cursă periculoasă! Un șofer a fost urmărit de polițiști în trafic, iar când a fost prins a rămas fără permis și a primit o amendă de peste 5.000 de lei
Un șofer a rămas fără permisul de conducere și certificatul de înmatriculare al autoturismului, după ce a comis mai multe abateri grave în trafic, în stațiunea Băile Herculane. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

VIDEO Mașină cuprinsă de flăcări pe A1! Pompierii au intervenit de urgență
Pompierii au intervenit, astăzi, în jurul prânzului, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism aflat în trafic pe autostrada A1. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Atenție! Se fac lucrări de modernizare la o trecere la nivel cu calea ferată de pe linia Timișoara Sud – Buziaș
Reprezentanții Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara anunță demararea lucrărilor de modernizare la trecerea la nivel situată la kilometrul 7+503, pe linia de cale ferată 125 Timișoara Sud – Buziaș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Incendiu puternic într-o gospodărie! Pompierii s-au chinuit mai bine de patru ore să stingă flăcările
Un incendiu de proporții a izbucnit, în această dimineață, în jurul orei 07:00, la o anexă gospodărească situată pe strada Semenicului din municipiul Arad. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Noi locuri de joacă prind contur în Timișoara! Lucrările avansează pe străzile Orșova și Mureș
Primăria Timișoara continuă investițiile în amenajarea spațiilor dedicate copiilor, iar două șantiere importante pentru modernizarea locurilor de joacă înregistrează progrese semnificative. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Canicula aduce verificări la firmele din Timiș! Angajatorii riscă amenzi dacă nu își protejează salariații
Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș atrage atenția angajatorilor asupra obligațiilor legale pe care le au în perioadele cu temperaturi extreme și anunță că va verifica respectarea măsurilor de protecție a salariaților în zilele caniculare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Armata României angajează! Sunt disponibile 77 de locuri în Timișoara, pentru soldați și gradați profesioniști! Înscrierile se fac până în 17 iulie
Brigada 18 ISR „Decebal” a lansat o nouă campanie de recrutare pentru soldați și gradați profesioniști, fiind disponibile 191 de locuri la nivel național, dintre care 77 în Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
UVT confirmă poziția în topul universităților mondiale: singura instituție din Regiunea Vest în QS World University Rankings 2026!
Universitatea de Vest din Timișoara își consolidează statutul de instituție de referință în învățământul superior, fiind inclusă în QS World University Rankings 2026, unul dintre cele mai prestigioase clasamente academice internaționale. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Durere de dinți în weekend? Cabinetul de Urgențe Stomatologice din Timișoara îți oferă ajutor rapid
Cabinetul de Urgențe Stomatologice din cadrul Spitalului Municipal Timișoara asigură asistență medicală de specialitate pentru pacienții care se confruntă cu probleme dentare acute și necesită intervenție rapidă. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio









Lasă un răspuns