Skip to main content

Revoltător! Pacienții dintr-un spital din Banat acuză că au fost prădați de hoți

XPilates & Spa

Scandal de proporții, într-un spital din Timiș! Pacienții, cu ochii în patru, din cauza hoților, care le fură lucrurile personale.

Totul se întâmplă la Spitalul Municipal din Lugoj, acolo unde mai mulți bolnavi nu pot sta liniștiți și nu se pot recupera, de frica hoților care se perindă pe holurile spitalului.

Această situație nu le este însă străină nici conducerii spitalului, și nici poliției.

CITEȘTE ȘI: Cine este unul dintre bărbaţii care au murit ieri, în cumplitul accident, de pe DN 58?

Mai mulți oameni au făcut reclamații la poliție, însă nu puțini sunt bolnavii care nu au semnalat furturile, fiind convinși că un telefon de 100 sau 200 de lei sau a alte bunuri nu merită efortul unui drum până la secție.

Medicii și asistentele își arată și ei supărarea, mai ales pentru că, atât pe holuri, cât și la intrarea în spital nu există camere de supraveghere.

CITEȘTE ȘI: CCIA Timiș lansează o nouă serie a cursului de contabil

Astfel, odată ieșiți pe ușă cu buzunarele pline, hoții sunt dați uitării, iar oamenii legii nu pot face nimic, fiindcă nu există imagini video.

Potrivit lugojinfo.ro, cel care ar trebui să se ocupe de sistemul de monitorizare al spitalului este primarul orașului, care însă a investit în amplasarea a zeci de camere de supraveghere printre ruinele stadionului.

sursa foto: lugojinfo.ro

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Two blue bags with clear panels sit on gravel (left); on the right, a car hood displays scattered euro banknotes and police logos nearby.

Doi bărbați, în vârstă de 47 și 50 de ani, dintre care unul recidivist, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați într-un dosar pentru trafic de droguri de risc. Mădălina ROȘU See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș vine în sprijinul mediului de afaceri prin organizarea unui seminar dedicat celor mai recente schimbări fiscale aplicabile în anul 2026. Mădălina ROȘU See Full Bio

Mâine, la Timișoara, are loc competiția sportivă „Poli Bike Challenge”. În acest context, circulația rutieră va fi restricționată pe mai multe artere din zona centrală a orașului, în intervalul orar 10:30- 17:00. Mădălina ROȘU See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a patra grupă a cursului gratuit de marketing online. Mădălina ROȘU See Full Bio

Promotional poster for a teen film workshop on the big screen; green glow, clapperboard held by pink hands, Romanian text about the event in Timisoara (May 13–16).

Asociația Marele Ecran organizează în luna mai, la Timișoara, un atelier intensiv de film adresat tinerilor interesați de cinema în general și de documentare în special, sub îndrumarea documentariștilor timișoreni Mircea Gherase și Lucian Mircu. Mădălina ROȘU See Full Bio

House engulfed in flames at night, bright orange fire consuming the roof behind a decorative gate.

Un incendiu de amploare a izbucnit în noaptea trecută, în localitatea Șiria din județul Arad, afectând două locuințe și mai multe anexe gospodărești. Mădălina ROȘU See Full Bio

Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara anunță lansarea celei de-a șasea ediții a Bienalei INTERDESIGN, o platformă internațională dedicată designului și inovației interdisciplinare. Mădălina ROȘU See Full Bio

Un grav accident feroviar a avut loc în această seară, în localitatea Urseni, lângă Timișoara, unde o ambulanță SMURD aflată în misiune a fost lovită tren, la trecerea la nivel cu calea ferată. Mădălina ROȘU See Full Bio

Two men in front of a detailed cadastral map with numbered parcels; one in a blue suit speaks, the other in a white shirt holds a cup.

Un nou scandal este pe punctul de a exploda lângă Timișoara, iar în centrul lui este președintele CJT, Alfred Simonis, care investește banii publici acolo unde au interese financiare el, familia lui și partenerii de afaceri. Mădălina ROȘU See Full Bio

Wide view of a sunny public playground with wooden climbing frames and colorful play structures as children and adults explore.

După succesul edițiilor anterioare, proiectul cultural-artistic „Povești din Vecini” revine în acest weekend, în noi zone ale orașului, aducând spectacole, ateliere și activități pentru toate vârstele mai aproape de locuitorii Timișoarei. Mădălina ROȘU See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara a anunțat suspendarea temporară a transportului public pe Canalul Bega, mâine, 25 aprilie, ca urmare a desfășurării unor evenimente sportive importante în oraș. Mădălina ROȘU See Full Bio

Universitatea de Meidicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara organizează a treia ediție a Cursului postuniversitar „Comunicare medic-pacient”. Mădălina ROȘU See Full Bio

author avatar
Mădălina ROȘU