Skip to main content

RATT stă pe un butoi de pulbere! Angajaţii nu şi-au luat salariile, deşi banii sunt în conturi

XPilates & Spa

Problemele de la societatea care gestionează transportul în comun din Timişoara par a nu se mai termina.

Angajaţii se plâng din nou că sunt în impas financiar pentru că nu şi-au primit salariile pe luna trecută.

În aceste condiţii, ei spun că vor recurge la măsuri radicale şi vor demara o grevă generală.

CITEŞTE ŞI: Biciclist spulberat de un taximetru, într-o intersecție

Acest lucru s-ar putea întâmpla joi, când oamenii au de gând să nu mai iasă pe traseu, astfel că niciun mijloc de transport în comun nu va circula.

Problema este că banii pentru salarii există, în conturile societăţii, însă conducerea societăţii ar bloca situaţia în mod intenţionat.  

“Nu știu nimic despre restanțele pe luna ianuarie. O să verific… este inadmisibil să nu le fie plătite salariile pentru că banii i-am dat. Zi de zi am virat cât am putut sume de bani spre RATT. Acolo este și un conflict între sindicatul Armonia, cu un număr redus de membri și directorul Ioan Goia. Au poziții dușmănoase, iar acest lucru nu este bun”, a declarat astăzi, primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu.

CITEŞTE ŞI: Jaf ca în filme! Șase hoți au fost prinși în flagrant, în timp ce încercau să fure bijuterii în valoare de 10.000 de lei

Conform unor surse din cadrul RATT, în conturile instituţiei sunt acum aproape 8 milioane de lei, bani suficienţi pentru plata tuturor salariilor.

Rămâne de văzut dacă directorul societăţii, care nu a putut fi contactat până la această oră, va debloca situaţia şi va achita salariile restante.

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest