Protest al presei timișorene față de atitudinea primarului Nicolae Robu, președintele PNL Timiș


Stimați domni, stimate doamne,
Demersul nostru, al presei timișorene, își propune să aducă în atenția autorităților, organizațiilor media din țară și din străinătate, ONG-urilor care susțin libertatea de exprimare, dar și persoanelor publice preocupate de această temă, derapajele grave ale primarului Timișoarei, Nicolae Robu, președintele PNL Timiș.
Primarul Timișoarei și-a făcut o obișnuință din a insulta și a eticheta jurnaliștii, folosind de-a lungul timpului expresii ca ”ultrapenibili”, ”nesimțiți”, „idioţi şi idioate” , ”nu ne tragem în şireturi, când o să aveţi cariera făcută de mine cu cinste şi cu muncă multă, atunci puteți să vă apropiaţi de şireturile mele, până atunci pretind respect” sau ”indivizi şi individe fără minte şi fără caracter, care, în loc să informeze, dezinformează şi calomniază”.
Comportamentul tot mai agresiv și jignitor a culminat vineri, 2 martie a.c, când excesele verbale au atins un nivel fără precedent. Nicolae Robu a catalogat, pe contul său de Facebook, media locală ca fiind ”presa mizerabilă, presa nepresă, de fapt, formată din paraziți sociali ce trăiesc din taxă de protecție și taxă de asmuțire”. Ulterior, în cadrul conferinței de presă a PNL Timiș, acesta a continuat cu insultele și a refuzat să răspundă la întrebările legitime ale jurnaliștilor. ”Există tot felul de variante de prostituție în lumea de astăzi, nu numai prostituția pe centuri sau nu știu pe unde. Există și alt fel de prostituție, care e mai gravă”, a susținut Nicolae Robu. Seria atacurilor a continuat ieri când, într-o nouă postare pe Facebook, le-a numit pe colegele noastre „țațe” și a reluat expresii ca „presa nepresă”, „jurnaliști nejurnaliști”, „prostituție”.
Nicolae Robu a avut ieșiri agresive verbal, de-a lungul timpului, din păcate, nu numai la adresa jurnaliștilor, ci împotriva oricăror persoane care au avut o altă părere decât a sa – cetățeni ai Timișoarei, primari PNL, alți politicieni sau membri ai unor asociații.
În opinia noastră, toate aceste atacuri la adresa jurnaliștilor reprezintă o încălcare a normelor europene de comunicare și o formă de intimidare și încălcare a libertății de exprimare a mass media.
Nu vom mai accepta aceasta atitudine agresivă, nu vom mai tolera accesele verbal suburbane ale primarului Nicolae Robu, care este și președintele PNL Timiș.
Ne solidarizăm astfel, reprezentantii presei timișorene,într-un demers comun ce își propune să apere dreptul jurnaliștilor de a pune întrebări persoanelor publice și de a critica activitatea acestora.
Acesta este un prim demers public, iar daca relatiile de comunicare dintre primarul Nicolae Robu și presă nu se vor echilibra, vom apela si la alte forme legale, publice, de protest.
Demersul nostru se adresează Comisiei de Etică a PNL, căreia îi cerem analizarea acestei situații și un răspuns, comisiilor pentru cultură și mass media din Parlamentul României, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, dar și ONG-urilor care apără libertatea de exprimare și libertatea presei.
Timișoara, 4 martie 2018
Iulia Ardelean, director Debanat.ro
Lia Lucia Epure, director Ziua de Vest
Nadia Iucu, redactor șef Televiziunea Europa Nova
Octavian Roșa, redactor șef Renașterea bănățeană
Bogdan Marta, redactor șef Tion.ro
Ciprian Voin, director Opiniatimisoarei.ro
Dragoș Boța, editor șef Pressalert.ro
Adrian Marcu, director Banatulazi.ro
Ovidiu Vărădeanu, reporter corespondent
Gelu Chetrariuc, director Sursadevest.ro
Ovidiu Mărăscu, editor Banatulmeu.ro
Petre Irimuș, editor TimisoaraStiri.ro
Sorin Mărăscu, editor Gazetadinvest.ro
Petronela Axinte, corespondent România TV
Daniel Dancea, jurnalist
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Scandal violent pe terasa unui local, între mai mulți bărbați! Situația a degenerat când unul dintre indivizi a scos un cuțit
Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Sursa de Vest See Full Bio
Impact devastator, pe centura Timișoarei! Un om a murit pe loc, într-un accident în care au fost implicate trei mașini și un tir
S-a dat alarma, în urmă cu foarte puțin timp, după un accident rutier grav, petrecut pe șoseaua de ocolire a Timișoarei, în zona localității Giroc. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Durere fără margini! Matias, copilul ucis într-un accident cumplit, la Dumbrăvița, condus pe ultimul drum, de o mare de oameni
Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Alin Popoviciu, un politician care nu poate fi luat în serios! Marilen Pirtea: Spune lucruri doar pentru efectul mediatic
Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu, care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio
De la remorca PSD, la căruța USR! Primarul din Buziaș prevede un viitor sumbru pentru PNL, în timp ce Pirtea îl așteaptă cu demisia
PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Rețele noi de apă și canalizare în patru localități din Timiș! Investițiile se ridică la peste 33 de milioane de lei
Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Ocolul lumii, fără bilet de avion! Flight Festival revine în curând la Timișoara, cu un concept inedit
Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați la Bacalaureatul din acest an, în județul Timiș! Iată calendarul examenelor
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio
Circulația vaporașelor pe Bega, suspendată temporar, sâmbătă, pentru desfășurarea unei competiții cu ambarcațiuni reciclabile!
Transportul public pe Canalul Bega va fi suspendat temporar sâmbătă, 6 iunie, din cauza desfășurării evenimentului „Make it! Race it! Recycle it!”. Sursa de Vest See Full Bio

Schimbări în jurul Gării de Nord și Gării de Sud din Timișoara! Vor fi amenajate zone drop-off, noi stații de transport public și trasee pietonale
Primăria Timișoara vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și Gării de Sud! Sursa de Vest See Full Bio
Adio, dar rămân cu tine! Pirtea rupe colaborarea cu PSD, dar păstrează acordul de la nivelul CJT! Vrea o colaborare și cu USR
Președintele PNL Timiș joacă la două capete, pe plan local. Vrea și cu PSD, și cu USR. Pe rând, în echipe diferite. Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Noi imagini ale inconștienței! Copii, pe trotinetă electrică, filmați în trafic, printre mașini
Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM anunță actualizarea tarifelor de facturare pentru serviciul de salubrizare în Zona 1 Timiș
RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio
Veste bună pentru timișoreni! Se redeschide baza de agrement a STPT
Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Trei zile de sport și distracție pe nisip la Timișoara! Beach Sport Festival revine în Parcul Rozelor, în acest final de săptămână
Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Lațcău vrea un parteneriat cu CJ Timiș pentru un sistem județean integrat de transport public
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio
Caz șocant la Timișoara! O tânără a fost înjunghiată de fostul partener, în mall
Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

Detalii șocante în cazul crimei de pe malul Lacului Surduc! Ucigașul s-a dus după victimă, cu gândul clar de a o omorî
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei petrecute în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în zona Lacului Surduc. Sursa de Vest See Full Bio







Lasă un răspuns