Skip to main content

PNL-ul lui Nicolae Robu aruncă în haos total o localitate din județul Timiș

XPilates & Spa

Localitatea Checea din județul Timiș este complet blocată după alegerile care au avut loc în luna noiembrie a acestui an.

Mandatul PNL-istului Daniel Florea nu a fost validat până în prezent deoarece la Tribunalul Timiș exită un litigiu privind starea sa incompatibilitate.

Vreme de patru ani, Daniel Florea care a ocupat funcţia de viceprimar, a reușit să ascundă din declarația sa de avere o finanțare europeană de 40.000 de euro precum şi statutul de persoană fizică autorizată, din declarația de interese.

CITEŞTE ŞI: [Video] Revoltător! O mamă și-a pus fiica să fure un portofel plin cu bani

La data depunerii candidaturii pentru alegerile parţiale din 5 noiembrie, președinetele PNL Timiș Nicolae Robu, cunoștea starea de incompatibilitate a candidatului său dar nu a luat nici o măsură. Ba mai mult, l-a încurajat să candideze.

“Nicio instituţie nu s-a sesizat până acum, în acest sens. Până când nu se vor sesiza organismele abilitate, nu avem ce să discutăm pe această temă a incompatibilităţii în care se află viceprimarul din Checea”  spunea Nicolae Robu pe data de 17 octombrie, pentru sursadevest.ro.

La Checea este absurd să mai vorbești despre PNL, ideologii, legi sau democrație. Nicolae Robu, și-a pierdut orice urmă de conștiință morală, iar apropiații săi susțin că și-a pierdut capacitatea de a distinge între bine și rău, între dreptate și nedreptate.

Domnul profesor Nicolae Robu, primar al Timișoarei a rămas corigent la materia de etică și moralitate, iar orgoliul și foamea pentru putere l-au făcut să piardă legătura cu realitatea.

Zilele trecute la redacția sursadevest.ro a sosit adresa cu Nr. 16961/13.12.2017,  de la Agenția Națională de Integritate. Din răspunsul inspectorilor ANI  reiese clar că primarul nevalidat  Daniel Florea, este în stare incompatibilitate. În paralel, în această cauză s-a deschis un dosar penal.

“Din cele expuse de dumneavoastră și din interpretarea sistematică a prevederilor legale incidente, opinăm că deținerea funcției de viceprimar simultan cu exercitarea de activități comerciale în cadrul unui PFA, generează o situație de incompatibilitate”, se precizează în adresa ANI.

La cererea ANI, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș și Poliția Economică din cadrul IPJ Timiș, au deschis un dosar de urmărire penală pe numele  primarului nevalidat  Daniel Florea, care acum răspunde pentru faptele sale.

CITEŞTE ŞI: Răpire ca în filme, în vestul țării! O tânără a fost sechestrată de fostul iubit

Până la finalizarea litigiilor, administrația comunei Checea rămâne blocată.

Localnicii sunt disperați şi spun că bătălia electorală s-a dat de fapt pentru terenurile agricole din zonă.  

Tot ei spun că această criză a fost declanșată de nepotul lui Nicolae Robu, care este director la societatea Agricola San Giorgio, firmă cu mari interese în zonă .

“Domnule, Alin ăsta și-a mutat biroul în primărie. Toată ziua este aici. Eu nu știu ce tot face, oricum el îi conduce pe toți”, spune unul dintre localnici, sub protecţia anonimatului.

Alin Hălmăgean, nepotul lui Nicolae Robu, conduce firma San Giorgio, o societate înregistrată în municipiul Arad de familia Conti din Italia, iar în trecut a fost implicată în afaceri dubioase cu mită și fonduri europene. 

Societatea lucrează pe raza localității Checea câteva mii de hectare de pământ.

 

Distribuie pe rețele de socializare

Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Sursa de Vest See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Sursa de Vest See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Sursa de Vest See Full Bio

Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Sursa de Vest See Full Bio

Two men in business attire: left man outdoors at a construction site gesturing with a raised finger; right man in a blue plaid suit posing against a white background.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Sursa de Vest See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Sursa de Vest See Full Bio

Young girl wearing a beige cap paints a colorful mural on a bright blue wall outdoors, holding a paintbrush and can of yellow paint.

Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Sursa de Vest See Full Bio

Smiling woman in a white athletic jacket and blue pants poses beside a large circular race medal cutout at a marathon event.

UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest