Skip to main content

Migranți depistați la frontiera de vest a țării!

XPilates & Spa

Agitație mare la frontiera de vest a țării după ce mai mulți migranți au încercat să treacă fraudulos granița.

CITEȘTE ȘI: Ce a făcut o femeie de etnie rromă, cu copilul de numai 3 ani? I-a uimit până şi pe poliţişti

Este vorba despre trei cetățeni arabi, care au fost prinși de polițiștii de frontieră.

Astfel, un cetățean afgan de 21 de ani solicitant de azil în România, a fost depistat în apropiere de Jimbolia în timp ce mergea pe jos spre Serbia.

Când a fost prins de polițiști, omul nu a putut să își justifice prezența în zonă și a fost condus la poliție pentru cercetări.

La punctul de trecere Moravița, doi iranieni au încercat să intre în țară folosind pașapoarte false.

Aceștia au ajuns la vamă ca și pasageri într-o mașină înmatriculată în Serbia.

Pentru că aveau suspiciuni în ceea ce privește identitatea celor doi, polițiștii de frontieră  au făcut verificări suplimentare și au descoperit că documentele de identitate sunt false.

Drept urmare, aceștia au fost întorși din drum și li s-a interzis intrarea în țară pe o perioadă de 5 ani.

CITEȘTE ȘI: Adio, gratuităţi pe mijloacele de transport în comun! Robu vrea să taie aceste facilităţi, pentru mai mulţi timişoreni

„În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmand a fi luate măsurile legale care se impun”,  informează reprezentanții Poliției de Frontieră Timișoara.

Cei doi cetățeni iraniei au declarat că doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei, în timp ce afganul își dorea să treacă frontiera în Serbia pentru a ajunge la familia lui.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Alex Horvath See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Alex Horvath See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Alex Horvath See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Alex Horvath See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Alex Horvath See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Alex Horvath See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Alex Horvath See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Alex Horvath See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Alex Horvath See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Alex Horvath See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Alex Horvath See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Alex Horvath See Full Bio

author avatar
Alex Horvath