Skip to main content

Interzis în galeria morţii! Ce au decis anchetatorii, în cazul morţii celor doi mineri?

XPilates & Spa

Galeria morţii, în care doi mineri şi-au pierdut viaţa, în urmă cu o săptămână rămâne închisă.

Decizia a fost luată de inspectorii de muncă din Hunedoara, care au sigilat abatajul, până la finalizarea anchetei.

CITEŞTE ŞI: Migranți, solicitanți de azil, prinși în apropiere de frontiera cu Ungaria

Cercetările urmează să lămurească dacă tragedia putea fi evitată şi cine se face vinovat pentru moartea celor doi ortaci.

„În sistemul de muncă sunt patru elemente. Unul dintre ele este reprezentat de echipamentele de  muncă, unul este mediul de muncă din subteran, sarcina de muncă și executantul. Oricare poate să conducă la accidente și atunci trebuie expertizat absolut tot. Zona este închisă, nu pătrunde nimeni până nu dăm noi acceptul că se poate pătrunde, pentru că există riscul de a contamina probele. Până nu s-au cules toate probele, nimeni nu are ce să caute acolo”, a explicat purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara, Sorin Istrate.

Expertiza tehnică cu privire la accidentului colectiv de muncă de la Mina Lupeni va fi realizată de specialiștii Universității din Petroșani.

CITEŞTE ŞI: Încă cinci drumuri din județ, pregătite de reabilitare! Care sunt acestea?

În paralel, conducerea Complexului Energetic Hunedoarale le cere minerilor să semnaleze pericolele din subteran.

„Îi asigurăm pe toţi salariaţii Societăţii Complexul Energetic Hunedoara că siguranţa lor şi a locurilor de muncă reprezintă o prioritate esenţială a conducerii. Totodată, le adresăm rugămintea de a aduce în atenţia conducerii, cu promptitudine, orice stare de pericol potenţial, în scopul evitării oricăror riscuri”, se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara.

Săptămâna trecută, în mina Lupeni s-a petrecut o adevărată tragedie. O galerie în care erau 11 mineri s-au surpat.

Opt dintre ortaci au reuşit să se salveze, însă trei au fost prinşi sub dărâmături.

Doi dintre aceştia au murit, în urma rănilor suferite, iar cel de-al treilea este şi acum internat în spital.

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Sursa de Vest See Full Bio

După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Sursa de Vest See Full Bio

Front view of a street sweeper with orange bristle brushes cleaning a street on a sunny day.

Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Sursa de Vest See Full Bio

Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Sursa de Vest See Full Bio

Team in orange life jackets race a raft on a sunny watercourse while spectators watch from the bank. Splashing water and a decorative float with banners are visible in the scene.

Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Black service van crashed in a grassy area with the hood open and a small tree leaning on it; emergency vehicles visible in the background.

Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Sursa de Vest See Full Bio

Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest