Skip to main content

Inconștiență! Un bărbat a furat traverse și șine de tren!

XPilates & Spa

Un bărbat din vestul țării s-a ales cu dosar penal după ce a furat traverse și bucăți din șine de tren!

Bărbatul din Cornea, județul Caraș-Severin, a luat un tractor cu o remorcă artizanală și a încărcat bucățile de șină și traversele de lemn și a plecat spre casă.

CITEȘTE ȘI: Timișorenii care transformă pistele de biciclete în parcări, arși la buzunare!

Planul de a scoate bani din aceste materiale a fost stricat însă, de polițiști, care l-au oprit pe individ pe raza localității Mehadia.După control oamenii legii au stabilit că nici tractorul nici remorca nu erau înmatriculate, iar pentru traverse și șinele de tren, șoferul nu a putut prezenta acte de transport.

“În urma controlului efectuat, polițiștii au stabilit că tractorul și remorca confecționată artizanal nu sunt înmatriculate în circulație. De asemenea, sub traversele din lemn, polițiștii au găsit 3 bucăți de șină CFR de 3 și  4 m lungime, pentru care bărbatul nu a putut prezenta acte de însoțire. De asemenea bărbatul ar fi avut în gestiune șinele respective pe care le transporta”, a spus Cecilia Dăneț, purtătorul de cuvânt IPJ Caraș-Severin.

CITEȘTE ȘI: Nou accident în subteran! Un miner a fost prins sub un utilaj

Inconstiența i-a adus acum bărbatului un dosar penal pentru delapidare și conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Alex Horvath See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Alex Horvath See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Alex Horvath See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Alex Horvath See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Alex Horvath See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Alex Horvath See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Alex Horvath See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Alex Horvath See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Alex Horvath See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Alex Horvath See Full Bio

author avatar
Alex Horvath