Filmele de Cannes ajung, iar, la Timişoara


Weekend plin de filme bune, la Timișoara, unde are loc cea de-a doua ediție a Festivalului “Les Films de Cannes à Timişoara”.
Evenimentul va avea loc la Filarmonica Banatul, între 20 și 22 octombrie.
Invitații speciali ai acestei ediţii sunt: regizorul maghiar Kornél Mundruczó, care va participa pe 21 octombrie, de la ora 18, la proiecţia filmului „Jupiter’s Moon” și va susține un dialog cu publicul la finalul filmului, și actorul Valeriu Andriuță, care face parte din distribuția lungmetrajului „A Gentle Creature”, de Sergei Loznitsa. Cu ocazia participării sale la Timișoara, pe 22 octombrie, la ora 19, publicul va putea vedea și scurtmetrajul „Chers Amis”, regizat de Valeriu Andriuţă, iar la finalul celor două filme publicul va putea adresa întrebări, într-un Q&A. Discuțiile cu invitaţii vor fi moderate de criticul de film Marian Rădulescu. În drama „A Gentle Creature” de Sergei Loznitsa (Maidan, In the Fog), personajul principal interpretat de Vasilina Makovtseva este o femeie care pornește într-o căutare oarbă după răspunsuri și dreptate, după ce îi este returnat un pachet trimis către soțul ei aflat în închisoare într-o regiune îndepărtată a Rusiei.
„Jupiter’s Moon” regizat de Kornél Mundruczó este inspirat din una din lunile planetei Jupiter, descoperită de Galileo, Europa. Povestea emigrantului Aryan împușcat în momentul în care încerca să treacă granița și care acum poate să leviteze în voie, vine pe fondul crizei europene a refugiaților și este un film în care Mundruczó (White God, 2014) „atinge granițele genurilor science fiction și fantasy ”, după cum scrie The Guardian.
A doua ediţie a Festivalului “Les Films de Cannes à Timişoara” va fi inaugurată pe 20 octombrie, la ora 22:00, de proiecția filmului lui Ruben Östlund, „The Square”, o capodoperă care anul acesta a obţinut Palme d’Or-ul. Claes Bang îl interpretează pe Christian, curatorul respectat al unui muzeu de artă contemporană căruia îi scapă lucrurile de sub control după buzz-ul făcut de echipa de PR angajată chiar de el pentru promovarea unui spectacol. În sanctuarul The Square are loc o cascadă de întâmplări neprevăzute care transformă filmul într-o comedie cu pulsul ridicat, „un spectacol neobișnuit și scandalos, cu momente de frenezie pură”, după cum îl caracterizează The Guardian. În România, filmul „The Square” este distribuit de Independența Film și va rula în cinematografele din țară începând cu 20 octombrie.
Din selecţia “Les Films de Cannes à Timişoara” face parte şi filmul „120 Battements par minute” cunoscut și ca BPM, realizat de regizorul francez de origine marocană Robin Campillo, câștigătorul Grand Prix-ului de anul acesta, Campillo fiind ovaționat la Cannes minute întregi după anunțul acordării premiului. Drama inspirată din lupta grupului activist Act-Up Paris împotriva indiferenței generale în fața victimelor provocate de virusul SIDA în Franța anilor 90 este și propunerea Franței la Oscarul pentru cel mai bun film străin. Filmul va putea fi urmărit la Timişoara, sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 21.
CITEȘTE ȘI: Descoperire şocantă la clinica de Psihiatrie din Timişoara! Un bolnav s-a spânzurat
“Les Films de Cannes à Timişoara” va prezenta şi „Happy End” de Michael Haneke. De două ori câștigător al prestigiosului premiu Palme d Or (The White Ribbon, Amour), regizorul austraic a revenit anul acesta la Cannes cu „Happy End”, o comedie neagră care prezintă declinul unei familii burgheze europene și în care Isabelle Huppert joacă rolul principal. Ce doi au colaborat deja de patru ori, prima dată în 2001 pentru filmul „The Piano Teacher”, pentru care Haneke a primit Premiul Juriului, iar Huppert premiul pentru cea mai bună actriță la Cannes.
În competiţie, la Cannes, anul acesta a fost și cel mai nou film semnat de frații Ben și Josh Safdie, „Good Time”, cu Robert Pattinson în rolul principal. Despre „Good Time” INDIEwire scria că „Nu există, pur și simplu, alți regizori capabili să genereze comedie și suspans în același timp și la un asemenea nivel”. Filmul va putea fi văzut pe 21 octombrie. Programul va fi completat duminică, 22 octombrie, cu „Paterson”, semnat de Jim Jarmusch, un film care observă în tăcere victoriile și înfrângerile vieții cotidiene, precum și poezia care zace în cele mai mici detalii.
Accesul la “Les Films de Cannes à Timişoara” este liber. Programul complet al Festivalului este disponibil pe www.filmedefestival.ro.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Porți deschise la Opera Națională din Timișoara! Descoperă spațiile de dincolo de scenă, prin tururi ghidate, dar și secrete din spatele producțiilor
Opera Națională Română din Timișoara invită publicul larg să descopere universul fascinant al teatrului liric, cu ocazia Zilei porților deschise. Alice TRIFU See Full Bio

Tinerii din Timișoara, invitați să-și descopere direcția în carieră, la BRIDGE, un eveniment organizat de AISEC
Într-un context în care schimbările rapide ale pieței muncii fac alegerea unei cariere tot mai dificilă, AIESEC în Timișoara organizează evenimentul BRIDGE, dedicat tinerilor. Alice TRIFU See Full Bio

Grindeanu, tranșant după întâlnirea regională de la Timișoara! Lucrurile nu mai pot continua așa!
PSD a încheiat astăzi, seria întâlnirilor regionale pe tema direcției în care va merge partidul în continuare. Practic liderii locali au fost consultați dacă trebuie sau nu să rămână la guvernare. Alice TRIFU See Full Bio

Călin Dobra câștigă definitiv procesul cu fostul primar, Claudiu Buciu! Probele care au cântărit greu, în decizia magistraților
Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a câștigat definitiv procesul deschis fostului edil, Claudiu Buciu, într-un dosar privind prejudicierea imaginii și reputației. Alice TRIFU See Full Bio

CCIA Timiș sprijină mediul de afaceri în adaptarea la noile reglementări fiscale din 2026!
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 29 aprilie, ora 10.00, un seminar interactiv dedicat celor mai recente schimbări fiscale cu impact asupra activității agenților economici în anul 2026. Alice TRIFU See Full Bio

Atenție, șoferi! Mai multe locuri de parcare devin indisponibile temporar! Se curăță străzile orașului
Primăria Timișoara anunță reluarea programului „Curățenia până la bordură”. Astfel, utilajele SaluT vor efectua operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului, inclusiv în zona marginală a acestuia, unde sunt amenajate locurile de parcare. Alice TRIFU See Full Bio
VIDEO: Doi samsari imobiliari din PSD dau lovitura pe piața imobiliară. Tranzacția dubioasă care îl leagă pe Alfred Simonis de Raimond Rusu, primarul controversat din Becicherecu Mic
Aproape 3 hectare de teren intravilan, parcelat și poziționat în comuna Sânandrei, la drumul județean, au fost cumpărate la un preț de doar 11 euro pe metru pătrat. De șapte ori sub nivelul pieței. Alice TRIFU See Full Bio
Banatul, între gastronomie și marketing politic din bani publici! Alfred Simonis gătește și servește manipularea cu succes
În politica locală, există două tipuri de proiecte: cele care schimbă realitatea și cele care schimbă percepția asupra ei. Alice TRIFU See Full Bio
Vaporașele de pe Bega vor circula în continuare pe traseu restrâns! Anunțul STPT
Societatea de Transport Public Timișoara anunță prelungirea modificării temporare a circulației vaporetto, ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Podul Iuliu Maniu, cunoscut ca Podul Muncii. Alice TRIFU See Full Bio

Concedieri la Primăria Ghiroda! Se face redimensionarea aparatului administrativ, în baza ordonanței Guvernului
Un val de concedieri a fost aprobat în administrația locală din Ghiroda, după ce Consiliul Local a decis reducerea aparatului administrativ al primăriei. Alice TRIFU See Full Bio

Bărbat, amenințat cu un briceag și jefuit, în stradă! Banditul era chiar partenerul de pahar
Un bărbat în vârstă de 49 de ani, a cerut ajutor polițiștilor după ce a fost tâlhărit. Alice TRIFU See Full Bio
Diagnostic, tratament și monitorizare la Clinica de Hematologie a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara
Ziua Internațională a Hemofiliei, marcată anual în 17 aprilie, aduce în prim-plan o realitate îngrijorătoare: la nivel global, un număr semnificativ de persoane care suferă de această boală rămân nediagnosticate și, implicit, netratate. Alice TRIFU See Full Bio
Un nou tronson de cale ferată modernizată, deschis între Lugoj și Timișoara Est
Circulația feroviară s-a deschids pe un nou segment modernizat, în lungime de aproape 10 kilometri, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara. Alice TRIFU See Full Bio

Mesaj alarmant pe social media! O persoană anunță că strânge fonduri pentru asasinarea președintelui Nicușor Dan! Polițiștii au deschis o anchetă
Anchetă în desfășurare la această oră, după ce, pe o rețea de socializare, a apărut o postare alarmantă, care instigă la violență asupra unui demnitar public. Alice TRIFU See Full Bio
Un nou pod educațional, între Timișoara și Paris! UVT și Sorbonne Nouvelle au semnat o convenție de colaborare științifică și pedagogică
Un parteneriat academic a fost oficializat între Universitatea de Vest din Timișoara și Université Sorbonne Nouvelle, marcând un pas important în consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării. Alice TRIFU See Full Bio

CCIAT lansează un nou curs gratuit de „Expert dezvoltare durabilă”, prin proiectul „Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest!”
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Expert Business Center SRL, partener, anunță demararea unei noi serii a cursului GRATUIT de EXPERT DEZVOLTARE DURABILĂ, derulat în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest!, ID 317710, cofinanțate din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și […]

Bijuterii pe patru roți, care au trecut testul timpului, la Retroparada Primăverii! Mașinile de epocă vor fi expuse în Piața Unirii
Retroparadei Primăverii, unul dintre cele mai apreciate evenimente de către public, revine la Timișoara! Alice TRIFU See Full Bio

Guvernul dă undă verde proiectului „SMART SPO” pentru piața muncii din România!
Guvernul a adoptat hotărârea privind modernizarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în cadrul unui amplu proces de transformare instituțională care vizează digitalizarea și eficientizarea serviciilor publice de ocupare. Alice TRIFU See Full Bio








Lasă un răspuns