Skip to main content

Controale drastice în mijloacele de transport în comun! S-au dat amenzi de aproape 20.000 de lei

XPilates & Spa

Poliţiştii locali împreună cu poliţiştii Secţiei 1 au făcut echipă şi au luat la rând mijloacele de transport în comun.

CITEȘTE ȘI: Impact violent în vestul țării! O mașină a fost ruptă-n două

Astfel, numai în ultimele două săptămâni au fost sancţionate aproape 100 de persoane, cu amenzi în valoare de 19.190 de lei.

Scopul principal al acțiunilor a fost prevenirea furturilor din buzunare și genți, din autobuze și tramvaie însă vizați au fost și călătorii care au mers fără bilet, au fumat în stații, ori au încălcat în alte moduri legea.

“Patrulele mixte au acționat atât dimineața cât și după-amiaza, în uniformă, dar și în civil, pe principalele linii pe care s-au constatat încălcări alte legislației. Pe lângă activitatea de prevenire, au fost aplicate un număr de 56 sancțiuni contravenționale în valoare de 11.810 lei, după ce cu o săptămână înainte au fost aplicate 34 de sancțiuni în valoare de 7.380 lei, pentru fapte precum lipsa documentelor de călătorie, fumat în stații, dar și în mijloacele de transport, consum de alcool, satisfacerea nevoilor fiziologice în stații etc. Un număr de 11 persoane care apelau la mila publică în tramvaie sau în zona stațiilor mijloacelor de transport au fost direcționate de polițiștii locali către serviciile sociale”, informează reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

CITEȘTE ȘI: Euforici, pe malul Begăi! Doi tineri drogaţi, prinşi de poliţişti

Autoritățile spun că și în umătoarea perioadă vor veghea în mijloacele de transport pentru siguranța celor care aleg să călătorească cu transportul în comun din oraș.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Two blue bags with clear panels sit on gravel (left); on the right, a car hood displays scattered euro banknotes and police logos nearby.

Doi bărbați, în vârstă de 47 și 50 de ani, dintre care unul recidivist, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați într-un dosar pentru trafic de droguri de risc. Alex Horvath See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș vine în sprijinul mediului de afaceri prin organizarea unui seminar dedicat celor mai recente schimbări fiscale aplicabile în anul 2026. Alex Horvath See Full Bio

Mâine, la Timișoara, are loc competiția sportivă „Poli Bike Challenge”. În acest context, circulația rutieră va fi restricționată pe mai multe artere din zona centrală a orașului, în intervalul orar 10:30- 17:00. Alex Horvath See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a patra grupă a cursului gratuit de marketing online. Alex Horvath See Full Bio

Promotional poster for a teen film workshop on the big screen; green glow, clapperboard held by pink hands, Romanian text about the event in Timisoara (May 13–16).

Asociația Marele Ecran organizează în luna mai, la Timișoara, un atelier intensiv de film adresat tinerilor interesați de cinema în general și de documentare în special, sub îndrumarea documentariștilor timișoreni Mircea Gherase și Lucian Mircu. Alex Horvath See Full Bio

House engulfed in flames at night, bright orange fire consuming the roof behind a decorative gate.

Un incendiu de amploare a izbucnit în noaptea trecută, în localitatea Șiria din județul Arad, afectând două locuințe și mai multe anexe gospodărești. Alex Horvath See Full Bio

Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara anunță lansarea celei de-a șasea ediții a Bienalei INTERDESIGN, o platformă internațională dedicată designului și inovației interdisciplinare. Alex Horvath See Full Bio

Un grav accident feroviar a avut loc în această seară, în localitatea Urseni, lângă Timișoara, unde o ambulanță SMURD aflată în misiune a fost lovită tren, la trecerea la nivel cu calea ferată. Alex Horvath See Full Bio

Two men in front of a detailed cadastral map with numbered parcels; one in a blue suit speaks, the other in a white shirt holds a cup.

Un nou scandal este pe punctul de a exploda lângă Timișoara, iar în centrul lui este președintele CJT, Alfred Simonis, care investește banii publici acolo unde au interese financiare el, familia lui și partenerii de afaceri. Alex Horvath See Full Bio

Wide view of a sunny public playground with wooden climbing frames and colorful play structures as children and adults explore.

După succesul edițiilor anterioare, proiectul cultural-artistic „Povești din Vecini” revine în acest weekend, în noi zone ale orașului, aducând spectacole, ateliere și activități pentru toate vârstele mai aproape de locuitorii Timișoarei. Alex Horvath See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara a anunțat suspendarea temporară a transportului public pe Canalul Bega, mâine, 25 aprilie, ca urmare a desfășurării unor evenimente sportive importante în oraș. Alex Horvath See Full Bio

Universitatea de Meidicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara organizează a treia ediție a Cursului postuniversitar „Comunicare medic-pacient”. Alex Horvath See Full Bio

author avatar
Alex Horvath