Skip to main content

Atenţie, timişoreni! Poliţiştii locali verifică pubelele de gunoi!

XPilates & Spa

Polițiștii locali au demarat, de la începutul acestei săptămâni, o amplă acțiune de verificare a modului în care se respectă legislația privind precolectarea duală la asociațiile de proprietari de pe raza municipiului Timișoara.

La acțiune au fost cooptați și reprezentanți ai ADID Timiș și ai operatorului de salubrizare Retim, cu care au fost stabilite echipe mixte.

CITEŞTE ŞI: Decizia grea, luată de familia unui bărbat în moarte cerebrală: a salvat alte vieţi

În prima zi a acțiunii, echipele mixte au verificat 35 de asociații de proprietari, fiind aplicate 4 sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare de 8.500 lei și s-au înmânat tot atâtea invitații altor asociații ai căror reprezentanți au fost solicitați la sediul instituției pentru luarea măsurilor legale.

În cursul zilei de ieri au fost verificate  29  de asociații de proprietari, fiind  aplicate alte 4 sancțiuni cu amenzi în valoare de 2500 lei și s-au înmânat 7 invitații.

Poliția Locală împreună cu ADID și Retim efectuează astfel de acțiuni periodic, scopul fiind acela de a obișnui cetățenii să respecte legislația privind colectarea selectivă.

“Potrivit articolului 5 din HCL 371/2007, toți utilizatorii de salubrizare sunt obligați să asigure precolectrea selectivă a deșeurilor pe care le produc și să nu amestece deșeurile menajere cu cele reciclabile, periculoase sau alte tipuri de deșeuri. Sancțiunile pentru nerespectarea acestor prevederi sunt între 500 și 1000 lei pentru persoanele fizice și între 1.000 și 2.500 lei pentru persoanele juridice. Ținând cont de faptul că la nivelul municipiului Timișoara, numărul de asociații de proprietari este foarte mare, acțiunea va continua până la finalul anului”, transmite Poliţia Locală Timişoara.

CITEŞTE ŞI: VIDEO: Imagini care îţi provoacă greaţă! Muşte, igrasie şi mizerie cruntă, în restaurantele din Complexul Studenţesc

Distribuie pe rețele de socializare

Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Yellow semi-truck with severe front-end damage on a highway, windshield cracked and debris scattered as traffic backs up nearby.

Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

Pe masa consilierilor locali va ajunge, în ședința următoare, un proiect în valoare de peste 1,6 milioane de lei, pentru dezvoltarea a două spații muzeale din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a modern suburban neighborhood with white houses and a backyard pool, overlapped by a giant portrait on the right.

Palatul de la Moșnița Nouă, ridicat pe aproape 4.000 de metri pătrați și înconjurat de suspiciuni privind ocuparea domeniului public și construcții fără acte, nu este primul episod controversat din istoria imobiliară a lui Alfred Simonis. Sursa de Vest See Full Bio

Timișorenii sunt invitați la o incursiune în universul muzicii renascentiste, în cadrul Festivalului Baroc. Sursa de Vest See Full Bio

O nouă acțiune de amploare, în această dimineață, la Timișoara, unde procurorii Parchetului European fac cercetări într-un dosar privind fraudarea fondurilor comunitare. Sursa de Vest See Full Bio

Un bărbat în vârstă de 53 de ani a cerut ajutor polițiștilor, după ce telefonul i-a fost furat. Sursa de Vest See Full Bio

Close-up of a gloved hand chiseling a log, carving decorative shapes into the wood surface.

Un nou proiect cultural este lansat de Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, în colaborare cu Centrul de Voluntariat Reșița. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a large excavation site in farmland, with curved dirt paths, heavy machinery, and storage trailers to the right.

A trecut o lună de la deschiderea oficială a șantierului centurii de vest a Timișoarei, iar lucrările avansează într-un ritm susținut. Reprezentanții DRDP Timișoara au prezentat stadiul actual al investiției. Sursa de Vest See Full Bio

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Sursa de Vest See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest