Skip to main content

Atenție, șoferi! În curând încep să se aplice amenzi prin sistemul de management al traficului

XPilates & Spa

Șoferii nu vor mai fi păsuiți! Curând Poliția Rutieră va da amenzi celor prinși că circulă cu prea mare viteză sau celor prinși că trec pe roșu de sistemul de management al traficului.

Anunțul a fost făcut chiar de șeful Poliției Rutiere, Petru Rumega, care susține că Primăria a testat metrologic semafoarele și radarele fixe din oraș, singurul lucru care până acum împiedica aplicarea de amenzi.

CITEȘTE ȘI: L-au găsit! Hoțul care a intrat fără jenă într-o casă în timp ce proprietarii se aflau în camera alăturată A FOST ARESTAT

În luna iulie Primăria a făcut verificări metrologice. Din momentul în care vom primi acele date, vom putea da amenzi”, a spus Petru Rumega.

Implementarea proiectului s-a finalizat în luna octombrie a anului trecut, însă până la ora actuală nu s-a dat nici măcar o amendă. Poliția Română nu avea voie să facă acest lucru fără datele metrologice, problemă care s-a întins până în prezent.

Acum, cu verificările făcute, teoretic, ar fi o chestiune de zile până ce prin sistemul de management al traficului se vor putea da amenzi. Practic, însă, mai există alte probleme de ordin tehnic.

CITEȘTE ȘI: ACCIDENT! Un camion s-a răsturnat la intrare în Timișoara

Primăria și Poliția Timiș trebuie să ajungă la un consens în ceea ce privește modalitatea în care imaginile video doveditoare vor ajunge în posesia polițiștilor. În timp ce oamenii legii cer acces direct la sistemul Primăriei, reprezentanții municipalității solicită ca doi polițiști să stea în permanență în centrul de monitorizare al traficului.

Vă reamintim că în cadrul proiectului de management al traficului, 44 de intersecții au fost semaforizate, iar în alte 90 s-au modernizat semafoarele existente. Toate aceste intersecții vor fi de acum încolo monitorizate video, cu ajutorul a 230 de camere de supraveghere. De asemenea, de acum în Timișoara există 13 radare de informare și 30 de panouri de afișare.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Alice TRIFU See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Alice TRIFU See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Alice TRIFU See Full Bio

După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Alice TRIFU See Full Bio

Front view of a street sweeper with orange bristle brushes cleaning a street on a sunny day.

Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Alice TRIFU See Full Bio

Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Alice TRIFU See Full Bio

Team in orange life jackets race a raft on a sunny watercourse while spectators watch from the bank. Splashing water and a decorative float with banners are visible in the scene.

Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Alice TRIFU See Full Bio

Black service van crashed in a grassy area with the hood open and a small tree leaning on it; emergency vehicles visible in the background.

Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Alice TRIFU See Full Bio

Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Alice TRIFU See Full Bio

Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Alice TRIFU See Full Bio

Crowd of runners at a lively outdoor race start, many wearing numbered bibs and sportswear under a bright sky with banners and inflatable arches ahead.

Comuna Giarmata a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a șasea ediții a evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare”, una dintre cele mai importante inițiative comunitare din localitate. Alice TRIFU See Full Bio

Scrap-yard scene: heaps of metal and debris in a grassy field, a small utility vehicle in front, and a white van in the background.

Rampe clandestine de gunoi continuă să se formeze pe raza municipiului Timișoara. Deși amenzile pentru nerespectarea legislației în vigoare privind gestionarea deșeurilor sunt usturătoare, oamenii nu renunță ușor la această practică iresponsabilă. Alice TRIFU See Full Bio

Three men on a sidewalk examine a small yellow portable generator, one bending over and one crouching nearby.

În fața unora dintre cele mai distructive atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Alice TRIFU See Full Bio

author avatar
Alice TRIFU