Vrei să devii specialist în domeniul foto-video? UVT organizează pentru tine, primul curs postuniversitar

Universitatea de Vest Timișoara, prin Facultatea de Arte și Design, lansează cursul postuniversitar „Foto & Video de Eveniment”, o premieră pentru spațiul universitar românesc.

Cursul se adresează exclusiv profesioniștilor care derulează deja activități în domeniul foto și video, iar componentele sale teoretice și practice sunt concentrate pe integrarea în standardele artistice din domeniu, fiind actualizate cu cele mai recente evoluții tehnologice aplicabile și, de asemenea, cu cerințele actuale de pe piața muncii.

CITEŞTE ŞI: Stadiul lucrărilor la Spitalul Victor Babeș din Timişoara! Cum va arăta, la final, investiţia de 37 de milioane de lei?

Sunt aşteptaţi toţi cei pasionați de arta foto și video și sunt motivați pentru a-și dezvoltare cariera profesională din acest domeniu.

„Arta fotografiei și a producțiilor video pare astăzi foarte ușor de realizat, poate mai ușor ca oricând, pentru că sunt tot mai multe telefoane inteligente, dotate cu instrumente de prelucrare a imaginii și sunetului de înaltă performanță. Dincolo de tehnologie, însă, fotografia și producția video sunt domenii cu foarte mare încărcătură artistică și culturală, iar profesionalizarea unui specialist în acest domeniu de nișă implică un set amplu de cunoștințe și abilități de cel mai înalt nivel, absolut aparte față de simpla utilizare a unui telefon inteligent, dotat cu o cameră de mare rezoluție și cu microfon bun. Și în acest domeniu, e bine să avem încredere în profesioniști, pentru că doar cu ajutorul lor evenimentele cele mai importante vor beneficia de cele mai bune producții foto și video, pentru păstrarea într-un mod cu adevărat artistic a clipelor memorabile”, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Cei interesaţi trebuie fie să aibă diplomă de licență cu specializarea foto – video, fie diploma în altă specializare, dar care lucrează în domeniul foto-video.

Cursul postuniversitar „Foto & Video de Eveniment” are un caracter intensiv și se derulează pe o durată de 9 săptămâni, cu activități doar în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, începând din data de 6 mai 2022.

„Inițiativa a pornit de la constatarea că piața media este într-o continuă expansiune și diversificare, iar comunicarea prin imagine statică și în mișcare începe să devină dominantă pe toate canalele și suporturile. Într-adevăr, evenimentele publice sau personale se succed constant, dar trec repede și se dizolvă în uitare inevitabil dacă nu le ajutăm să rămână în memorie prin intermediul imaginilor. Tot mai multe organizații și beneficiari privați depășesc entuziasmul indus de tehnologia foarte accesibilă și înțeleg că au nevoie în continuare de serviciile specialiștilor în „Foto & Video de Eveniment”. Cererea în domeniu este în creștere accelerată pentru că, atunci când își fac bine treaba, acești profesioniști devin inamici ai uitării, prin produsele foto și video specializate pe care le creează. Noi ne propunem chiar acest obiectiv: să îi pregătim pe pasionații domeniului pentru demersul creativ prin care se realizează transferul spre viitor a moștenirii prezentului, prin arta foto și video”, transmite echipa Facultății de Arte și Design.

CITEŞTE ŞI: Primăria Timișoara relansează licitația pentru reabilitarea termică a blocurilor, pe fonduri europene!

Absolvenții beneficiază de o diplomă de absolvire emisă de Ministerul Ministerul Educației.

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole


Alte articole

Revoluţie în universităţi! Un miliard de euro, pentru digitalizare

Coronavirusul a dus la o transformare uriaşă a sistemului de învăţământ din România, în ceea ce priveşte comunicarea online.

Călător strivit de tramvai! Bărbatul a murit pe loc

Un accident mortal a avut loc, în urmă cu puţin timp, la Timişoara, în zona AEM.

VIDEO: Scandal la Dumbrăviţa, unde primarul aruncă în stradă, copiii cu probleme sociale şi cu dizabilităţi

S-au încins spiritele, în această după-amiază, la dezbaterea publică privind soarta Centrului de Zi din comuna Dumbrăviţa.

email: [email protected] | Publicitate +40 731 028 626
© Sursa de Vest. Toate drepturile rezervate. WebDesign NRGO.