Vocile Unite ale Banatului, un spectacol muzical audio-video inedit, la Muzeul Satului din Timișoara!

Spectacolul muzical audio video inedit, unde muzica, mișcarea și tehnologia se îmbină cu tradițiile multietnice ale culturilor europene din Banat revine la Timișoara pe 9 iulie, ora 21:00, la Muzeul Satului Bănățean.

Vocile Unite ale Banatului este un proiect cultural inițiat de artista mezzo-soprană Claudia van Hasselt, împreună cu Sabina Ulubeanu (Director artistic al InnerSound New Arts Festival și critic muzical al Festivalului Internațional „George Enescu”) și compozitorul Amen Feizabadi. Proiectul este organizat în România de Asociația Art&Co, împreună cu muzicieni români și germani din Berlin, cu muzicieni și cântăreți din Banat, cu compania română de film Wearebasca și teatrul muzical Collective TAN-IN.

Doine, bocitoare, cântece la fluier, muzică de cor, o cântăreață bulgăroaică, artiști cehi tradiționali sau ritmuri de muzică lăutărească, sunt doar câteva dintre componentele sonore ale unui produs artistic colectiv, născut din dorința de a scoate la iveală influențele muzicale din Banat, prezente în urma multitudinii de culturi europene reunite de migrație. Ansamblul muzical este unul internațional, iar instrumentația folosită este deopotrivă clasică și tradițională. Interpreții se disting printr-o versatilitate aparte, fiind familiari atât cu muzica contemporană academică, cât și cu formatele deschise alternative și improvizația liberă.

În perioada 23 iulie – 6 august 2021, proiectul cultural Vocile Unite ale Banatului a pornit prin Banat în căutarea unui dialog multicultural al sunetului, și a fost vizionat în premieră în Timișoara, și, ulterior, la Berlin și la București.

Intrarea la eveniment este liberă. Mai multe informații despre program și modalitatea de participare se găsesc în evenimentul de pe pagina oficială de Facebook a muzeului: https://fb.me/e/6qqlDa3M1

Tot în cadrul evenimentului, va putea fi văzută o colecție de instrumente tradiționale a cercetătorului și profesorului universitar timișorean Ovidiu Papană, sub formă de improvizație în eveniment, colecție unică în lume și prea puțin cunoscută de către tinerii din oraș.

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole


Alte articole

VIDEO: Revoltă lângă Timişoara! Părinţii copiilor cu dizabilităţi şi cu probleme financiare cer redeschiderea Centrului de Zi

Scandalul din comuna Dumbrăviţa, pe tema Centrului de Zi pare fără sfârşit, în contextul în care locaţia rămâne închisă, din cauză că nu mai are licenţă de funcţionare.

Ţeapă marca PNL – Nica! Acuzaţii gave ale USR-iştilor, cu privire la restaurarea Castelului Huniade

USR Timiș trage un semnal de alarmă cu privire la firma care se va ocupa de proiectul tehnic pentru restaurarea Castelului Huniade.

Înjunghiați într-o parcare la intrarea în Timișoara! Doi cetățeni turci au ajuns în stare gravă la spital

Scandal într-o parcare de tiruri, la marginea Timișoarei, între trei cetățeni turci! Doi dintre ei au ajuns la spital, după ce au fost înjunghiați.

email: [email protected] | Publicitate +40 731 028 626
© Sursa de Vest. Toate drepturile rezervate. WebDesign NRGO.