Skip to main content

UVT va începe activitățile didactice din noul an universitar cu prezență fizică

Universitatea de Vest din Timișoara își exprimă intenția ca în anul universitar următor, 2021 – 2022, să reia în totalitate activitățile cu studenţii în spațiile universitare, la toate nivelele de studii.

Astfel, UVT a decis să pregătească organizarea tuturor activităților didactice aferente anului universitar 2021-2022 cu prezență fizică, în spațiile de învățământ ale instituției. În situația în care legislația în vigoare la momentul respectiv va presupune alt mod de desfășurare a procesului educațional, decizia va fi adaptată în consecință.

CITEȘTE ȘI: Casă, cuprinsă de flăcări! În interior a fost găsită o victimă inconștientă! Medicii n-au mai putut face nimic pentru a-i salva viața

Universitatea de Vest din Timișoara este una dintre primele comunități universitare din România care a promovat mesajul de încurajare a vaccinării anti-Covid-19, încă din luna ianuarie, când au debutat acțiunile Ministerului Sănătății pentru vaccinarea pe scară largă. Mai mult, comunitatea noastră s-a remarcat prin ponderea foarte ridicată a personalului vaccinat, acum cu o pondere de peste 75%. În acest context, având în vedere imperativul de a proteja sănătatea cadrelor universitare și a cercetătorilor, a studenților și familiilor acestora, considerăm esențial să continuăm promovarea mesajului pro-vaccinare și în perioada verii, până la începerea noului an universitar, pentru ca procentul studenților și cadrelor lor universitare vaccinate să fie cât mai mare posibil, astfel ca să se elimine cvasi-total riscul de transmitere a noului coronavirus.

Ne dorim cu toții să revenim în amfiteatre, în săli de seminare și laboratoare, în spațiile de evenimente, pentru că doar acolo este posibilă interacțiunea nemediată și implicarea studenților și mentorilor lor într-o comunicare directă, atât de necesară educației din universitate. Din septembrie, revenim cu totul la formatul clasic în care funcționează cele 11 facultăți ale UVT„, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea.

CITEȘTE ȘI: Percheziții în Timiș, Arad și Caraș-Severin într-un dosar de contrabandă cu țigări!

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

Atenție șoferi! Se închide traficul în toată zona centrală a Timişoarei, în acest final de săptămână!

Șoferii din Timişoara vor trebui să ocolească, duminică, zona centrală a oraşului, deoarece circulaţia va fi complet oprită, pentru desfășurarea unei competiții sportive.

Ultimele noutăți legislative din domeniul construcțiilor, prezentate firmelor de profil, în cadrul unui seminar marca CCIAT!

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Inspectoratul Județean în Construcții Timiș, sub egida Inspectoratului de Stat în Construcții, a organizat un seminar de informare privind aspecte ale legislației în vigoare în domeniul construcțiilor.

RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș!

RETIM Ecologic Service informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a județului Timiș, că urmează să se modifice tarifele de facturare, din cauza majorării tarifelor de tratare de la DDN Ghizela.