Universitatea de Vest organizează cursuri intensive de limba română, adresate studenților și candidaților la studii din Ucraina

Universitatea de Vest din Timişoara dezvoltă un set de programe universitare pentru refugiații ucraineni, cu precădere pentru studenți și cercetători.


Exemplul cel mai recent, în cadrul acestei serii, îl reprezintă un program de studii postdoctorale adresat cetățenilor din Ucraina, deschis săptămâna trecută, având o durată de 24 de luni, amplasat în domeniile economiei, chimiei, ciberneticii, matematicii, filologiei, fizicii, finanțelor publice, geografiei, științelor politice, științelor educației, sociologiei, dreptului, istoriei, filosofiei, precum și pentru domeniile vocaționale (artă, muzică și arte performative).

Tot în cadrul pachetului de măsuri adresate refugiaților din Ucraina, UVT a răspuns solicitărilor de integrare venite din partea a doi cetățeni proveniți din spațiul ucrainean. Astfel, a fost primită solicitarea de integrare ca profesor asociat din partea domnului Igor Kononenko, membru al Departamentului de Management Strategic din cadrul Institutului Politehnic din Harkov (The National Technical University „Kharkiv Polytechnic Institute” – NTU „KhPI”), iar în cadrul programului de burse postdoctorale oferite de UVT refugiaților ucraineni, s-a înscris doamna Anna Safronova, doctor în artă la Universitatea Națională de Tehnologie și Design (Kyiv National University of Technologies and Design), fotografă din Kiev, domnia sa urmând să beneficieze de mentoratul domnului prof. dr. Camil Mihaescu, pentru o perioada de 24 de luni, în cadrul domeniului de doctorat „Arte vizuale”.


UVT completează în această săptămână suita de programe din pachetul direcționat spre refugiații ucraineni, anunțând organizarea unui nou program, de învățare intensivă a limbii române, ce se va desfășura în perioada 9 mai 2022 – 15 septembrie 2022 (14 săptămâni), oferit în regim gratuit persoanelor interesate, studenților și candidaților la studii din Ucraina, în vederea continuării sau începerii studiilor în învăţământul superior din România, în anul 2022.

Cursul își propune să pregătească participanții (cetățeni ucraineni refugiați în România), într-un format intensiv, pentru nivelul de competență lingvistică B1.

Programul de învățare a limbii române va fi orientat spre formarea și dezvoltarea competențelor de comunicare în limba română conform reglementărilor CECRL (receptare scrisă, receptare orală, exprimare scrisă, exprimare orală), într-un format adaptat al structurii programului pregătitor de limba română pentru cetățenii străini. Cursurile vor fi susținute de o echipă de cadre didactice cu experiență în predarea limbii române ca limbă străină din cadrul Colectivului de limba română și an pregătitor al Departamentului de studii românești din cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie.


Comunitatea academică a UVT este solidară cu cetățenii ucraineni, cu refugiații, cu cei care își caută soluții educaționale în România. Deschidem acum și un modul pentru cursurile de limba română, adresate ucrainenilor care își doresc să acceseze programe de studii în limba română, pentru care este importantă pregătirea la un nivel bun de receptare și exprimare în limba română. Oferim gratuit acest program de învățare a limbii române, ca parte a pachetului de acțiuni pe care UVT le-a adoptat pentru susținerea refugiaților ucraineni din România. Solidaritatea universitară este o valoare universală, importantă acum pentru susținerea refugiaților ucraineni„, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Ø Înscrierea candidaților va avea loc în perioada: 28 aprilie – 8 mai 2022 prin înregistrare la următorul link:  https://forms.gle/wnsXbkH6EUTqj1xs5

Ø Număr total de ore: 350 (din care 224 de ore activități didactice față în față și 126 de ore – activități individuale, consultații, recapitulări, evaluări)

Ø Număr săptămânal de ore de activități didactice: 16 ore (8 module de învățare)

Ø Număr săptămânal de ore de studiu individual / alte activități de învățare: 9 ore

Ø Număr de participanţi: minimum 10 – maximum 35

Ø Formatul cursului: hibrid (față în față / online pentru cursanții care nu se află în Timișoara – Google Classroom și Google Meet)

Ø Locul desfășurării cursurilor: Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, Str. Oituz, nr. 4 sau Bd. Vasile Pârvan, nr. 4

Pentru detalii suplimentare puteţi contacta:

Departamentul de Relaţii Internaţionale al UVT

E-mail: [email protected]

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole


Alte articole

VIDEO: Revoltă lângă Timişoara! Părinţii copiilor cu dizabilităţi şi cu probleme financiare cer redeschiderea Centrului de Zi

Scandalul din comuna Dumbrăviţa, pe tema Centrului de Zi pare fără sfârşit, în contextul în care locaţia rămâne închisă, din cauză că nu mai are licenţă de funcţionare.

Ţeapă marca PNL – Nica! Acuzaţii gave ale USR-iştilor, cu privire la restaurarea Castelului Huniade

USR Timiș trage un semnal de alarmă cu privire la firma care se va ocupa de proiectul tehnic pentru restaurarea Castelului Huniade.

Înjunghiați într-o parcare la intrarea în Timișoara! Doi cetățeni turci au ajuns în stare gravă la spital

Scandal într-o parcare de tiruri, la marginea Timișoarei, între trei cetățeni turci! Doi dintre ei au ajuns la spital, după ce au fost înjunghiați.

email: [email protected] | Publicitate +40 731 028 626
© Sursa de Vest. Toate drepturile rezervate. WebDesign NRGO.