Un examen altfel! Absolvenții de Inginerie Alimentară de la USAB inovează produsele culinare

Te-ai întrebat vreodată cum apar noi preparate culinare, care, dincolo de gust și aspect, țin cont și de evitarea problemelor de sănătate, care predomină, la un moment dat?

Unul dintre răspunsuri vine de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, unde profesorii pun mare accent pe creativitate, spirit antreprenorial și, nu în ultimul rând pe invovație.

Așa a luat naștere și StudentFest, un eveniment care are scopul de a promova şi provoca tinerii studenţi care se pregătesc să devină specialiști în domeniul industriei alimentare.

Mai exact, absolvenții Facultății de Industrie Alimentară își prezintă produsele, care mai de care mai inovative și care reprezintă de fapt, lucrările lor de licență sau de dizertație.

“Particip la StudentFest 2022, cu un produs inovativ, biscuiți aglutenici din făină de teci uscate de fasole. Este un produs nou pe piața alimentară, deoarece tecile de fasole au întrebuințare doar în scop farmaceutic, mai exact pentru ceai”, spune Cristiana Dragotă, una dintre tinerele prezente la ediția din acest an a StudentFest.

“Preparatul pe care îl prezint astăzi, la Student Fest, este un preparat hibrid, fiind o combinație între brioșă și croissant, este un produs funcțional, care are efecte benefice asupra sănătății rganismului și, de asemenea, aduce foarte mari beneficii asupra noastră. Nu îngrașă, nu conține aditivi și este un produs fără coloranți”, explică Oana Maria Bicu, o altă absolventă de Inginerie Alimentară.

Evenimentul este o bună oportunitate pentru tineri să fie remarcați de investitori.

Pentru că la StudentFest participă și reprezentanți ai mediului economic, iar mulți dintre ei sunt deschiși la colaborări.

„O serie dintre aceste produse, de la edițiile precedente, au fost apreciate de către ei și unele produse chiar au fost introduse în circuitul economic, respectiv în restaurante, sau în anumite produse prezentate de ei. Avem Complexul Flonta, Restaurantul Continental, avem chiar un student de-al nostru, de anul III, care lucrează în cadrul bucătăriei de la Continenta. Sunt o serie de produse care apare în oferta acestor restaurante”, explică Adrian Riviș, decanul Facultății de Inginerie Alimentară.

 Studenții Facultății de Inginerie Alimentară au deja 10 produse marcă înregistrată, iar acum se fac pașii pentru brevetarea lor.

Este un succes atât pentru ei și Universitatea pe care au urmat-o, cât și pentru Timișoara.

“Eu am venit cu un desert făcut din brânză, un cheesecake. Am ales acest desert pentru că este un desert foarte energic și foarte fresh, de vară. Am ales să aduc ceva inovativ la acest desert și am adus un pic de lavandă. Lavanda este o plantă foarte benefică pentru organism, este o plantă calmantă și are un gust deosebit”, spune Alexandra Băsescu, o altă participantă la ediția din acest an a StudentFest.

„Produsul este unul 100% natural, este compus din mai multe tipuri de făină aglutenică și fără adaus de zahăr. Tehnologia este una simplă și ieftină și este destinat categoriilor de oameni cu probleme de diabet și cu boala celiacă”, explică Sigrid Cimponeriu, absolventă a Facultății de Inginerie Alimentară.

„Am venit la Student Fest să prezint produsul meu, Vegie Meat. Este un parizer vegan, obținut din caju, care are ca și colorant natural sucul de sfeclă roșie. Este dedicat persoanelor care își doresc o viață echilibrată și sănătoasă”, spune Mădălina Rochian, despre produsul pe care l-a prezentat la ediía din acest an.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole


Alte articole

VIDEO: Revoltă lângă Timişoara! Părinţii copiilor cu dizabilităţi şi cu probleme financiare cer redeschiderea Centrului de Zi

Scandalul din comuna Dumbrăviţa, pe tema Centrului de Zi pare fără sfârşit, în contextul în care locaţia rămâne închisă, din cauză că nu mai are licenţă de funcţionare.

Ţeapă marca PNL – Nica! Acuzaţii gave ale USR-iştilor, cu privire la restaurarea Castelului Huniade

USR Timiș trage un semnal de alarmă cu privire la firma care se va ocupa de proiectul tehnic pentru restaurarea Castelului Huniade.

Înjunghiați într-o parcare la intrarea în Timișoara! Doi cetățeni turci au ajuns în stare gravă la spital

Scandal într-o parcare de tiruri, la marginea Timișoarei, între trei cetățeni turci! Doi dintre ei au ajuns la spital, după ce au fost înjunghiați.

email: [email protected] | Publicitate +40 731 028 626
© Sursa de Vest. Toate drepturile rezervate. WebDesign NRGO.