Ucis de viteză! Un tânăr a murit în această dimineață, într-un cumplit accident de circulație

O nouă tragedie, pe drumurile din Timiș! Un tânăr a murit, iar alte două persoane sunt în stare gravă la spital, în urma unui accident rutier.

Totul s-a petrecut în această dimineață, în apropierea localității Remetea Mare. Șoferul unui autoturism care se îndrepta spre Timișoara nu a adaptat viteza la condițiile de trafic, iar asta l-a costat viața.

A pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și a izbit violent, o mașină care circula regulamentar.

„Un tânăr de 26 de ani a condus un autoturism pe DN 6, dinspre Remetea Mare spre Timișoara, iar la kilometrul 545 nu a adaptat viteza la condițiile de drum, pătrunzând pe sensul opus , unde a intrat în coliziune cu un autotursim care circula regulamentar. În urma accidentului, tânărul a decedat, iar șoferul și pasagera din autoturismul care circula regulamentar au suferit răni și au fost transportați la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș, Ancuța Morariu.

ÎIn cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporalaă din culpă.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole


Alte articole

VIDEO: Revoltă lângă Timişoara! Părinţii copiilor cu dizabilităţi şi cu probleme financiare cer redeschiderea Centrului de Zi

Scandalul din comuna Dumbrăviţa, pe tema Centrului de Zi pare fără sfârşit, în contextul în care locaţia rămâne închisă, din cauză că nu mai are licenţă de funcţionare.

Ţeapă marca PNL – Nica! Acuzaţii gave ale USR-iştilor, cu privire la restaurarea Castelului Huniade

USR Timiș trage un semnal de alarmă cu privire la firma care se va ocupa de proiectul tehnic pentru restaurarea Castelului Huniade.

Înjunghiați într-o parcare la intrarea în Timișoara! Doi cetățeni turci au ajuns în stare gravă la spital

Scandal într-o parcare de tiruri, la marginea Timișoarei, între trei cetățeni turci! Doi dintre ei au ajuns la spital, după ce au fost înjunghiați.

email: [email protected] | Publicitate +40 731 028 626
© Sursa de Vest. Toate drepturile rezervate. WebDesign NRGO.