Etichetă: Timiş

Ziua copiilor născuți și crescuți din inimă! DGASPC Timiș marchează astăzi Ziua Națională a Adopției și se mândrește cu faptul că 282 de copii se află în diferite etape ale adopţiei

2 iunie este Ziua Națională a Adopției, iar la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Timiș, în acest an, s-au făcut demersuri pentru 282 de adopții.

În judeţul Timiş sunt, în prezent, 293 de copii adoptabili, iar 282 de copii se află în diferite etape ale adopţiei (potrivire iniţială, potrivire practică, încredinţare în vederea adopţiei, monitorizare postadopţie), fiind doar o chestiune de timp până când copiii vor purta același nume cu al noilor părinți.

„Ziua de 2 iunie este cea a copiilor născuţi şi crescuţi în inimă, a copiilor care îşi întȃlnesc părinţii altfel, fiind mult doriţi şi aşteptaţi cu nerăbdare de aceştia. Sperăm că, în contextul recent al modificării legislaţiei adopţiei, care a venit cu mai multe oportunităţi pentru persoanele care doresc să adopte un copil, să reuşim să identificăm o familie pentru fiecare copil adoptabil,să aducem o bucurie şi o casă care să fie acasă pentru cȃt mai mulţi copii”, spune Elena-Carmen Apostol, Director General DGASPC Timiş.

Reprezentanții DGASCP speră că numărul adopțiilor va continua să crească și că vor reuși să ofere fiecărui copil adoptabil o familie în care să crească înconjurat de toată dragostea.

Fără apă la robinete, în Moşniţa Nouă! Se extinde reţeaua de alimentare

Luni, 30 mai, între orele 9-15 se va întrerupe furnizarea apei în localitățile Moșnița Nouă, Moșnița Veche și Albina.

Motivul este executarea unei conectări de conducte la intersecția DJ 592/ str. Oslo.

Lucrarea face parte din proiectul ”Extindere rețea de alimentare cu apă în comuna Moșnița Nouă”-PNDL II.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, Aquatim de recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă.

De asemenea, consumatorii sunt sfătuiţi să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.

Au mai rămas două săptămâni în care timișenii pot depune proiecte pe programul de bugetare participativă al Consiliului Județean!

Data limită până la care timișenii își pot înscrie proiectele în cadrul celei de-a doua ediții a programului de bugetare participativă derulat de Consiliul Județean Timiș este 31 mai. Instituția a alocat pentru 2022 un buget triplu, de 3 milioane de lei. Bugetul participativ încurajează cetățenii să se implice în luarea deciziilor privind dezvoltarea comunității locale. Mai exact, Consiliul alocă banii, timișenii vin cu propuneri de proiecte, iar după validarea lor de către o comisie, tot cetățenii vor decide, prin vot public, proiectele cu impact pozitiv pentru comunitate ce vor fi implementate de către instituție.

Pentru a simplifica procesul de depunere și selecție, a fost dezvoltată o platformă distinctă, pe site-ul instituției, bugetareparticipativa.cjtimis.ro. Aici, timișenii vor găsi toate informațiile și documentele necesare și vor putea vota proiectele depuse. De asemenea, acestea pot fi depuse și în format fizic, la Registratura instituției, de unde pot obține și formularele necesare.

Conform regulamentului, sunt acceptate proiecte din următoarele domenii: educație, sănătate, servicii sociale, mediu / protecția animalelor / ecologizare, urbanism și arhitectură, turism, infrastructură de stimulare a economiei și afacerilor, infrastructură IT și de telecomunicații. Fiecare persoană fizică sau juridică poate formula o singură propunere pentru fiecare dintre domeniile de mai sus. Proiectele câștigătoare vor fi selectate în ordinea numărului de voturi, indiferent de domeniul din care fac parte, până la epuizarea sumei prevăzute.

Limita maximă a bugetului pentru un proiect propus este de 1.500.000 lei.

Consiliul Județean Timiș va supune fiecare proiect primit unei analize primare în cadrul unei comisii constituite în acest scop, care va stabili proiectele care pot fi publicate pe site și pot intra în procesul de votare.

Acestea nu vor fi publicate dacă nu sunt suficient de clar definit sau dacă obiectivul sau limbajul folosit instigă la discriminare, violență, ură etc.

Universitatea de Vest din Timișoara în top cinci universități din România – Rankingul internațional RUR2022 –

Universitatea de Vest din Timișoara ocupă poziţia cinci la nivel naţional, în clasamentul general (din douăsprezece universităţi prezente) și 786 la nivel mondial (dintr-un total de 1032 de universităţi ierarhizate, din 85 de ţări), conform datelor Rankingului internațional RUR2022, recent publicate. Același clasament plasează UVT pe locul trei național, pentru dimensiunea rezultatelor cercetării.

Clasificarea Round University Ranking măsoară performanța universităților pe baza a 20 de indicatori de performanţă, grupaţi pe 6 domenii de studii (științe umaniste, științe ale vieții, științe naturale, științe tehnice, științe sociale şi științe medicale), din 4 categorii:

  • predare (40%),
  • cercetare (40%),
  • diversitate internațională (10%) şi
  • sustenabilitate financiară (10%).

Această ierarhizare este obținută în urma analizei informaţiilor furnizate de universităţi prin completarea platformei Global Institutional Profiles Project (GIPP), dezvoltată de Clarivate Analytics, dar și pe baza interpretării datelor bibliometrice şi scientometrice extrase din bazele de date Web of Science Core Collection, Scopus, Google Scholar, etc., precum şi prin interpretarea studiilor privind reputaţia academică.

Pe lângă o clasare generală bună, între primele cinci universități românești, Universitatea de Vest din Timișoara se situează pe cea de a treia poziţie la nivel naţional pentru dimensiunea rezultatelor cercetării, în noul clasament RUR2022. Se confirmă, astfel, faptul că investițiile de resurse și prioritizarea susținerii centrelor noastre de cercetare, în ultimii ani, reprezintă una dintre direcțiile strategice de consacrare internațională a UVT – universitatea alianțelor europene.”, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Agenția Round University Ranking publică sistemul de Ranking Universitar din 2013. Furnizorul de date pentru sistemul RUR este Clarivate Analytics, liderul global în furnizarea de informații și analize de încredere pentru a accelera ritmul inovației.

Se întrerupe furnizarea apei, în două localităţi din judeţul Timiş!

Vineri 13 mai între orele 9-17, se întrerupe furnizarea apei în localitatea Mașloc pentru lucrări de spălare a bazinului de înmagazinare.

În aceeaşi zi în intervalul orar 9-15, se întrerupe furnizarea apei şi în localitatea Șag pentru lucrări de mentenanță a stației de tratare a apei.

Lucrările de spălare a rețelelor și rezervoarelor, precum și cele de mentenanță preventivă a structurilor și echipamentelor urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, Aquatim de recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă.

De asemenea, consumatorii sunt sfătuiţi să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.

Se opreşte apa în Timişoara şi judeţ din cauza unor lucrări! Întreruperile vor fi de scurtă durată

În perioada 12 – 13 mai sunt programate diverse lucrări la rețelele de alimentare cu apă din Timișoara și din județ.

Astfel, joi, 12 mai, între orele 8:30 – 13, în localitatea Ficătar, presiunea apei va fi scăzută pentru spălarea rețelei de distribuție; între orele 9 – 14, pe străzile Andrei Șaguna, Bisericii și Mărăști din localitatea Buzias, se va întrerupe furnizarea apei pentru efectuarea lucrărilor de cuplare a conductelor noi la rețeaua existentă; între orele 9 – 15, se va întrerupe furnizarea apei pe str. Siemens din Timișoara, pentru a conecta o conductă nouă la rețeaua existentă (vor fi afectate companiile Saguaro Technology și Elbromplast); între orele 9 – 17, se va întrerupe furnizarea apei în localitatea Giarmata, pentru spălarea rezervorului de înmagazinare.

Vineri, 13 mai, în localitatea Silagiu presiunea apei va fi redusă între orele 8:30 – 13, pentru spălarea rețelei de distribuție, iar între orele 9 -15, se va întrerupe alimentarea cu apă în localitatea Giarmata, pentru spălarea rețelei de distribuție de pe str. Viilor.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, Aquatim recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. De asemenea, consumatorii sunt sfătuiţi să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.

Retim îți spune totul despre deșeurile periculoase și cum te poți debarasa legal de ele

În perioada 02-31 mai 2022 RETIM și ADID Timiș organizează o nouă campanie prin care se colectează  gratuit deșeuri periculoase din menajer.

Aveți mare grijă cum gestionați aceste deșeuri pentru  că dacă acestea sunt abandonate în locuri neamenajate pot polua grav mediul înconjurător!

Păstrați-le în gospodărie și debarasați-vă legal de ele doar în spații special amenajate și la operatori autorizați.

CITEȘTE ȘI : Domeniul Regal Săvârșin se deschide publicului la 1 Mai!

În acest sens, în perioada 02-31 mai 2022 se desfăşoară o campanie dedicată colectării deșeurilor periculoase din menajer în Zona 1 rural a judeţului Timiş. Sunt incluse localitățile Bucovăț, Parța, Variaș, Sânandrei, Săcălaz, Șandra, Iecea Mare, Mașloc, Pișchia, Fibiș, Cărpiniș, Cenei, Checea, Foeni, Otelec, Uivar, Dudeștii Noi, Becicherecu Mic, Satchinez, Biled, Giulvăz, Peciu Nou.

CINE poate preda deşeuri periculoase din menajer

Cetățenii din localităţie menţionate mai sus pot depune prin aport voluntar și gratuit deșeurile periculoase din menajer în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare și între orele menționate în tabelul de mai jos.

CE se poate preda în cadrul acestei campanii

DEŞEURILE PERICULOASE din menajer sunt:

  • ambalaje care conţin reziduuri de substanţe periculoase sau sunt contaminate cu substanţe periculoase
  • ambalaje metalice care conţin o matrică poroasă solidă formată din materiale periculoase (ex. azbest), inclusiv containerele goale pentru stocarea sub presiune, absorbanţi, materiale filtrante (inclusiv filtre de ulei nespecificate in altă parte),
  • materiale de lustruire şi îmbrăcăminte de protecţie contaminate cu substanţe periculoase
  • vopsele, cerneluri, adezivi şi răşini cu conţinut de substanţe periculoase
  • baterii şi acumulatori cu plumb, mercur, Ni-Cd, alcaline sau baterii şi acumulatori nesortate conţinând aceste baterii
  • solvenţi, acizi, alcali
  • uleiuri şi grăsimi, altele decât cele comestibile
  • detergenţi cu conţinut de substanţe periculoase
  • deşeuri din lemn cu conţinut de substanţe periculoase,
  • pesticide
  • deşeuri de vopsele şi lacuri cu conţinut de solvenţi organici sau alte substanţe periculoase.

CE NU se poate preda în cadrul acestei campanii

UNDE şi CÂND se pot preda deşeurile periculoase din menajer

migranti 2

Traficul de migranţi, o afacere prosperă! Poliţiştii au capturat un individ care transporta cetăţeni din Afganistan și Pakistan

Poliţiştii de Frontieră din vestul ţări continuă acţiunile pentru combaterea migraţiei ilegale şi a traficului de migranţi.

Astfel, cei din zona Moraviţa, judeţul Timiş, au oprit pe DN 57, la intrarea în Jamu Mare, o autoutilitară plină cu pasageri.

Şoferul, un tânăr de 20 de ani, a fost atent verificat, la fel şi vehiculul pe care îl conducea.

Oamenii legii au descoperit în interior, 12 cetăţeni străini, toți bărbați, fără documente de identitate asupra lor.

Poliţiştii de frontieră i-au dus la sediul instituţiei pentru cercetări şi pe ei, şi pe şofer.

În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele descoperite în autovehicul sunt cetăţeni din Afganistan și Pakistan, cu vârste cuprinse între 18 şi 44 de ani.

De asemenea, poliţiştii au constat că șoferul a condus mijlocul de transport fără a poseda un permis de conducere.

Acum, el s-a ales cu dosar penal pentru trafic de migranţi și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Migranţii sunt şi ei cercetaţi, pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat, ancheta fiind coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

foto: arhivă

Operaţiune de amploare a DIICOT Timişoara! 61 de percheziţii la traficanţii de droguri din vestul ţării!

61 de percheziţii domiciliare au avut loc în această dimineaţă, în trei judeţe din vestul ţării: Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara. Vizată este o reţea de traficanţi care se ocupa cu introducerea în ţară de droguri de risc, trafic de droguri de risc si mare risc şi alte operaţiuni cu substanţe psihoactive.

Din cercetări a reieșit că mai multe persoane ar fi constituit o grupare infracțională, care ar fi acţionat în județul Timiș, având ca preocupări traficul de droguri de risc și mare risc, respectiv cannabis, amfetamină, precum și operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. Gruparea ar fi fost împărțită pe mai multe paliere, în scopul realizării activităților infracționale, respectiv pe palierul de organizare/coordonare, palierul intermediar de aprovizionare, transport și depozitare, precum și palierul de distribuție stradală a drogurilor„, transmite IPJ Timiş.

Principalele surse de proveniență a drogurilor distribuite ar fi fost colete expediate din Spania, pentru cannabis, comenzi plasate pe o rețea online, pentru amfetamină sau substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, dar și culturi ilicite organizate indoor sau outdoor, din județul Timiș.

34 de persoane vor fi duse la audieri la sediul DIICOT Timişoara.

Alimente şi produse de igienă pentru zeci de familii nevoiaşe din Timiş şi Caraş-Severin, înainte de Paşte!

Asociația Acasă în Banat demarează campania Dar din Dar pentru a ajuta cu alimente cât mai multe familii aflate într-o situație dificilă din județele Timiș și Caraș Severin. Zeci de familii aflate în pragul sărăciei din mediul rural din Banat vor primi înainte de sărbătorile pascale, pachete cu alimente neperisabile și produse de igienă. Este al treilea an consecutiv în care Asociația Acasă în Banat desfășoară această campanie.

În condițiile actuale, prin scumpirea alimentelor de bază, dar și a condițiilor de trai, foarte multe familii nu reușesc să se descurce. Noi am decis să le dăm o mână de ajutor, mai ales că acum se apropie sărbătorile pascale. Campania Dar din Dar este deja o tradiție pentru Asociația Acasă în Banat, de trei ani, înainte de sărbători, încercăm să ajutăm cât mai multe familii, oferindu-le nu doar alimente, ci și bucurie și speranță”, a declarat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Pachetele vor conține alimente de bază, conserve, produse de igienă, dar și câteva produse specifice sărbătorilor pascale.

Prin această campanie, Asociația Acasă în Banat a ajuns până în prezent la peste 1000 de familii din peste 100 de sate din județele Timiș și Caraș Severin.

Pe lângă donațiile în bani, persoanele fizice și juridice pot contribui cu produse aflate în termen de valabilitate.

Asociația Acasă în Banat poate fi contactată pe pagina de Facebook sau la adresa de email [email protected].

De asemenea, puteți face o donație în contul Asociației Acasă în Banat, menționând numele campaniei: Dar din Dar.

Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801

Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801

SWIFT/BIC: BTRLRO22

Revolut: 0748918091

PayPal: [email protected]

În Timiș, începe Săptămâna Eco! Elevii se implică în problemele de mediu

Îngrijorați de lipsa dezvoltării durabile și a direcției în care se îndreaptă omenirea, membrii Asociației Elevilor din Timiș (AETM) au conceput un proiect prin care își doresc să crească gradul de conștientizare al elevilor privind modul în care influențează, pozitiv/negativ, mediul înconjurător. 

Continuă lectura


email: [email protected] | Publicitate +40 731 028 626
© Sursa de Vest. Toate drepturile rezervate. WebDesign NRGO.