Etichetă: reabilitare rețele termice

Mai mulți bani pentru reabilitarea rețelelor termice din Timișoara! Primăria va suplimenta suma din cauza creșterii prețurilor materialelor

Reabilitarea rețelei de termoficare continuă la Timișoara. Valoarea lucrărilor aflate în derulare va fi actualizată în conformitate cu legislația, din cauza creșterii prețurilor materialelor. Proiectul de hotărâre va fi supus aprobării Consiliului Local.

CITEȘTE ȘI: 53 de proiecte în valoare totală de 15,3 milioane lei, pe lista finală a bugetului participativ! De săptămâna viitoare începe votul

Mai exact, valoarea totală majorată a investiției este de peste 160 de milioane de lei, ceea ce înseamnă o creștere cu 11.7 milioane de lei, față de contractul inițial. Cea mai mare parte a investiției este realizată cu fonduri europene, la care se adaugă fonduri din bugetul național ( Fonduri UE – 85%, Buget de stat – 13%, Buget local – 2%). Diferența care revine Primăriei Timișoara este de peste 198.000 de lei și reprezintă partea de co-finanțare din bugetul local, plus 1.8 milioane de lei – cheltuieli neeligibile.

Obiectivul specific al proiectului constă în reabilitarea unor tronsoane din rețeaua primară şi din cea secundară de distribuţie a energiei termice pentru încălzire şi apă caldă de consum.

Rețelele supuse reabilitării sunt legate de 25 de puncte termice, iar la finalul lucrărilor va creşte eficienţa energetică a sistemului, se va reduce consumul de combustibil în sursa/CET, se vor reduce emisiile de poluanţi, vor scădea pierderile din rețea, fiind înlocuite conductele vechi și uzate, care generează pierderi, cu un sistem legat preizolat. Se realizează și un sistem de monitorizare a stării izolației conductelor, deoarece lipsa acestui sistem nu permite depistarea rapidă a spargerilor și eliminarea acestora operativ, ceea ce face ca până la depistarea neetanșeităților pierderile de fluid și căldură să fie mari.

CITEȘTE ȘI: Drona celebrului Charlie Ottley a ajuns la Bacău! Jurnalistul britanic o va primi mâine înapoi

În urma realizării investiţiei, se vor reabilita 9 kilometri de rețele primare și 20 de kilometri de rețele secundare, în total lungimea traseului reabilitat fiind de 29 de kilometri.

Termenul de finalizare este decembrie 2023.


email: [email protected] | Publicitate +40 731 028 626
© Sursa de Vest. Toate drepturile rezervate. WebDesign NRGO.