Etichetă: Raoul Trfian

Nica îl amenință cu procese, pe un deputat USR, dacă nu șterge acuzațiile făcute pe facebook

Implicarea Consiliului Județean Timiș în proiectul „Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023” continuă să provoace scandaluri, la nivel local.

Cei mai aprigi contestatari sunt USR-iștii, printre care se numără și deputatul Raoul Trifan.
Acesta a făcut o serie de postări pe facebook, în care îl acuză pe președintele CJT, că urmărește să deturneze banii pentru “Timișoara Capitală Culturală”.

CITEȘTE ȘI: Dispariţie învăluită în mister! O fată de 17 ani parcă a intrat în pământ

Acum, Alin Nica îi răspune acestuia printr-o adresă oficială, în care îi cere lui Trifan să retracteze toate acuzațiile, în termen de cel mult 12 ore.

“Să procedați la retractarea informațiilor acuzative formulate la adresa subsemnatului, prin articolele publicate în data de 11.06.2022 și în data de 15.03.2022 pe pagina dumneavoastră de Facebook și, totodată, să încetați orice fel de declarații publice denigratoare cu privire la persoana subsemnatului și la activitatea pe care o desfășor în calitate de Președinte al Consiliului Județean Timiș. Să indicați, în concret, care sunt dovezile ce stau la baza acuzelor formulate și care justifică publicarea celor două articole în spațiul public”, a scris Nica în notificarea către Raoul Trifan.

În cazul în care deputatul USR nu se va conforma, Nica îl amenință pe acesta că își va căuta dreptatea în sala de judecată.

„Fac precizarea că articolele ante-menționate conțin judecăți de valoare și informații fără bază factuală, false și denigratoare cu privire la organizarea evenimentului ”Timișoara-Capitala Culturală Europeană” și cu privire la activitatea pe care o desfășor în calitate de Președinte al Consiliului Județean Timiș, care aduc atingere onoarei, demnității și reputației subsemnatului. Vă atrag atenția că, deși libertatea de exprimare este un drept garantat de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acesta nu este totuși un drept absolut și nu poate fi exercitat dincolo de orice limite.

Atitudinea dumneavoastră de a expune, într-un spațiu destinat publicului, într-un limbaj acuzativ și tendențios, o situație în care subsemnatul aș avea vreun interes patrimonial propriu din fondurile destinate organizării evenimentului antemenționat, fără a avea un minim suport probatoriu, și de a insinua săvârșirea unor fapte de natură penală, reprezintă afirmații denigratoare lipsite de bază factuală ce sunt sancționate conform Jurisprudenţei Curţii Europene”, a mai scris președintele CJT.

CITEŞTE ŞI: Interes american pentru afaceri cu firmele timișene, participante la misiunea economică de la New York și Miami


email: [email protected] | Publicitate +40 731 028 626
© Sursa de Vest. Toate drepturile rezervate. WebDesign NRGO.