Etichetă: Marina Voicu

Doliu în lumea artistică! A murit unul dintre cei mai apreciaţi istorici de teatru

Istoric de teatru şi consultant artistic, Marina Voicu s-a stins din viaţă, la vârsta de 74 de ani.

Mariana Voicu s-a născut în 1948, în comuna Ciacova şi a absolvit Liceul de Muzică și Arte plastice, la secția Arte plastice.

A făcut o schimbare de direcție, iar după absolvirea Facultății de Filologie a Universității din Timișoara, Mariana Voicu a fost repartizată „pentru efectuarea stagiului de trei ani” la Teatrul Național, pe care nu l-a părăsit timp de patru decenii.

“A fost un om de un optimism inepuizabil, o permanentă furtună de emoții bine temperate de inteligența ascuțită, voința puternică și spiritul amplu. A trăit cu toată ființa ei, la propriu, istoria ultimilor 50 de ani ai Teatrului Național din Timișoara. Spiritul său luptător, dublat de simțul umorului, de o loialitate profundă și de o dragoste autentică față de teatru au făcut ca Mariana Voicu să își dedice Teatrului Național din Timișoara întregul parcurs profesional, devenind parte integrantă a sa, dar și imortalizându-i existența printr-un document valoros pentru istoria culturii române, Istoria Teatrului Național „Mihai Eminescu” Timișoara – 1945-2005”, transmite Teatrul Naţional Timişoara.

Din postura de secretar literar și, mai apoi, de consultant artistic al Teatrului Național, Mariana Voicu a colaborat, practic, cu toți regizorii care au marcat parcursul acestei instituții începând cu anul 1971.

De asemenea, a publicat Caietele Teatrului Național și volumul Aplauze, lucrări dedicate artiștilor instituției timișorene, dar și cronici de teatru, interviuri etc.

Mariana Voicu a fost membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru – secția română, iar în anul 2017, senatul UNITER i-a decernat Premiul pentru întreaga activitate.

“A ieșit la pensie în 2010, dar a rămas mereu alături de Naționalul timișorean, chiar și atunci când un destin teribil a împiedicat-o să mai pășească, și nu doar în teatru. Chiar și astăzi, la peste un deceniu de când a ieșit la pensie, biroul în care a lucrat și care adăpostește arhiva de spectacole se numește tot „la Mariana”. Plănuia să continue Istoria Teatrului Național și cu toții am fost convinși că o va duce la bun sfârșit, că nu se va lăsa înfrântă nici de această dată. Colegii ei de la Teatrul Național vor păstra mereu amintirea extraordinarei, uriașei energii a Marianei Voicu, amintirea enormei sale bucurii de a fi și de a trăi teatrul. Teatrul Național din Timișoara este alături de familia îndoliată. Nu o vom uita!”, mai transmite TNT.


email: [email protected] | Publicitate +40 731 028 626
© Sursa de Vest. Toate drepturile rezervate. WebDesign NRGO.