Etichetă: intrerupere apa

Aquatim anunţă întreruperi în furnizarea apei, ca urmare a unor lucrări

Vineri, 24 iunie, între orele 9-16, pe strada Ion Ionescu de la Brad se va executa o legătură de conducte.
Pe durata lucrărilor se va opri furnizarea apei pe tronsonul delimitat de strada Holdelor și Calea Sever Bocu, iar presiunea în zonă va fi scăzută.

CITEŞTE ŞI: Acțiune de suflet a polițiștilor locali din Timișoara! S-au mobilizat pentru a dona sânge

De asemenea, între orele 9-15 se va întrerupe furnizarea apei în Ghilad pentru spălarea rețelei de distribuție.

Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, Aquatim le recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă.

De asemenea, consumatorii sunt rugaţi să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.

CITEŞTE ŞI: Tupeu jegos, la Primăria Timişoara! Cum au încercat slugile lui Fritz să denatureze adevărul?

Aquatim anunță spălarea rețelelor de apă, săptămâna viitoare la Cerneteaz! Zilnic se va întrerupe apa

În perioada 14-17 iunie, zilnic între orele 9-15, în localitatea Cerneteaz se va întrerupe furnizarea apei pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție.

Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, Aquatim recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. De asemenea, consumatorii sunt sfătuiți să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.

Se oprește apa rece, mâine, într-o localitate din Timiș! Aquatim anunță lucrări de spălare și igienizare a rețelelor

Luni, 6 iunie, între orele 9-15 se va întrerupe furnizarea apei în Livezile, iar între orele 12-17 se va opri apa în Dolaț, pentru efectuarea lucrărilor de spălare și igienizare a rețelelor de distribuție din cele două localități.

Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, Aquatim recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. De asemenea, consumatorii sunt sfătuiți să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.

Se întrerupe furnizarea apei reci în mai multe localități din județ, la început de săptămână

În zilele următoare se va efectua spălarea rețelei de distribuție în mai multe localități. Ca urmare, luni, 6 iunie, între orele 7-16 se va întrerupe furnizarea apei în Jena, iar marți, 7 iunie, între orele 7-17 se va opri apa în Găvojdia.

De asemenea, pe 6 și 7 iunie, în intervalul orar 9-14 presiunea apei va fi scăzută în Cenad, iar în perioada 6-10 iunie, zilnic între orele 9-15 se va întrerupe apa în Cerneteaz.

Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, Aquatim recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă.

Întreruperi de apă săptămâna viitoare în Timișoara și în județ!

Luni, 9 mai, în intervalul orar 9-10 se va opri furnizarea apei în cartierul Plopi pentru verificarea unor legături noi de conductă. Acțiunea va fi realizată de grupurile de lucru Sectorizare și Pierderi.

Tot luni, între orele 9-15.30 se va întrerupe apa în localitatea Bencecu de Jos pentru montarea și punerea în funcțiune a unui grup de pompare la stația de tratare, iar între orele 8.30-15 se va opri apa în Sârbova și Honorici pentru spălarea rezervoarelor de înmagazinare și a rețelei de distribuție.

Astfel de lucrări vor avea loc și marți, 10 mai, în Hitiaș, unde între orele 9-14 presiunea apei va fi scăzută, precum și în Știuca și Ianova, unde se va opri apa între orele 8.30-15.

Miercuri, 11 mai, se vor efectua spălări de rețele în Racovița, unde presiunea va fi scăzută între orele 9-14, și în satul Pădureni din comuna Victor Vlad Delamarina, unde se va opri apa în intervalul orar 8.30-15.

De asemenea, între 9 și 13 mai, zilnic între orele 9-15 se va întrerupe furnizarea apei în localitatea Remetea Mică pentru spălarea rețelei cu utilaje speciale, cu un amestec de apă și aer sub presiune.

Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.

Se opreşte apa în mai multe localităţi din judeţ! Aquatim anunţă lucrări de spălare a reţelelor

Joi, 5 mai, între orele 8-15, în Dragomirești se va întrerupe furnizarea apei pentru spălarea rețelei de distribuție, iar în Cadăr, Ohaba-Forgaci și Chevereșu Mare presiunea apei va fi scăzută. De asemenea, vineri, 6 mai, între orele 8-14, presiunea apei va fi redusă în Șipet, Ohaba-Forgaci și Victor Vlad Delamarina.

Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, Aqautim recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă.

De asemenea, consumatorii sunt sfătuiţi să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.

Se întrerupe apa în două localități din Timiș, la începutul săptămânii viitoare!

Luni, 2 mai, între orele 9-15, se va întrerupe furnizarea apei în Șag pentru lucrări de mentenanță la stația de tratare.

Totodată, în perioada 2-6 mai, zilnic între orele 9-15, se va întrerupe furnizarea apei în Remetea Mică pentru lucrări de spălare a rezervoarelor de înmagazinare și a rețelei de distribuție. Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, reprezentanții Aquatim recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. De asemenea, consumatorii sunt sfătuiți să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.


email: [email protected] | Publicitate +40 731 028 626
© Sursa de Vest. Toate drepturile rezervate. WebDesign NRGO.