Etichetă: Gal Colinele Recaş

Hai la prima ediţie a evenimentului “Produs în Banat”

În acest weekend, ai parte de o mulţime de surprize, la prima ediţie a târgului “Produs în Banat”organizat de GAL Colinele Recaș alături de Auchan, MMTCG, GAL Timișoara, ADI Zurobara și  GAL Timișul de Centru.Evenimentul se va desfăşura la în zona Iulius Expo şi în parcarea VIP de la Iulius Town Timişoara, în perioada 20-22.

Pentru că Banatul înseamnă cultură și civilizație, modele de urmat, o școală de valori, dar mai ales un mod special de a conviețui, în cele trei zile de târg, pe lângă preparate și producători locali, MMTCG vor organiza evenimente pentru cei mici.

Şi cum muzica este un partener excelent pentru astfel de evenimente, Asociația Pro Datina și invitații săi (soliștii Zorica Savu, Ciprian Pop, Doriana Talpeș, Florin Boita, Felicia Stoian, Ioan Surdu, Maria Coman, Bogdan Firu, Loredana Sur, Ileana Colțan alături de ansamblurile folclorice Doina Timișului, Ghiocelul, Cununa Timișului, Pro Datina, Flori din Câmpie, Junii Timișului, Școala De Dans Maria Și Marius Ursu și formațiile Maria Didraga Band, Pera Todorovici și Tamburașii, Taraful Pro Datina și Orchestra Junii Timișului), vor încânta publicul, în fiecare seară seară.

Organizarea târgului este posibilă şi datorită implicării Consiliului Județean Timiș care susţine evenimentul ce se dorește a deveni unul de tradiție în regiunea noastră.

„Toți locuitorii Banatului, și nu numai, sunt conștienți și trebuie încurajați că atunci când au de cheltuit o sumă de bani, să o facă astfel încât o parte din această sumă să rămână pentru dezvoltarea comunității în care trăim. Doar împreună putem spera la un viitor mai bun”, declară Cătălin Tiuch, președinte GAL Colinele Recaș.


email: [email protected] | Publicitate +40 731 028 626
© Sursa de Vest. Toate drepturile rezervate. WebDesign NRGO.