Etichetă: amenzi

Poliţiştii locali au amendat mai multe localuri din Timişoara care au dat muzica prea tare pe timp de noapte, în weekend!

Polițiștii locali au acționat și în acest weekend şi au amendat mai multe localuri din Timişoara pentru că au tulburat liniștea publică prin muzica dată la maxim. Astfel, în seara zilei de sâmbătă, timișorenii care locuiesc în apropierea Pieței Consiliul Europei și nu numai au semnalat faptul că din această zonă, respectiv de la grădina de vară a Iulius Town, se aude foarte tare muzica, provocând disconfort.

Polițiștii locali s-au deplasat la fața locului și au aplicat organizatorului petrecerii, societatea Art Act Production SRL cu sediul în București, o sancțiune de 1000 lei. Pentru că nu au oprit muzica și au continuat să deranjeze cetățenii, o jumătate de oră mai târziu, polițiștii locali au revenit la fața locului, aplicând aceleiași firme încă o sancțiune de 1500 lei.

Duminică dimineața, în jurul orei 00.10, distracția unora a continuat, la fel și controalele. Astfel, polițiștii locali au aplicat societății River Fun Garden, de pe Bdul Vasile Pârvan, o sancțiune de 1500 lei, tot pentru muzică la intensitate ridicată.

Cu aceeași sancțiune de 1500 lei s-a ales și societatea Protein House, care a dat muzica prea tare pentru ora târzie, respectiv 01.20, în noaptea de sâmbătă spre duminică, tot pe Bdul Vasile Pârvan.

Poliția Locală Timișoara atrage atenția din nou asupra faptului că tulburarea liniștii locuitorilor pe timp de noapte se sancționează drastic, la mai multe fapte repetate, cei depistați în astfel de situații riscând ca societățile pe care le reprezintă să fie propuse pentru suspendarea activității pe o perioadă de până la 30 de zile„, transmite Poliţia Locală Timişoara.

Acțiune fulger a polițiștilor locali în Piața Verde din Timișoara! Au aplicat în total 23 de sancțiuni

Polițiștii locali au continuat și astăzi acțiunile fulger cu efective mărite, demarate în piețele agro-alimentare din oraș, desfășurate pe toate liniile. Astfel, aceștia au descins în Piața Verde, unde au luat măsuri în cazul persoanelor fizice autorizate, persoanelor juridice și producătorilor agricoli depistați încălcând legislația în vigoare.

Au fost aplicate în total 10 sancțiuni comercianților care au încălcat prevederile privind afișarea prețurilor, a altor date de identificare, ocupare a meselor fără plata taxelor aferente, în valoare de 2.800 lei. Pe linie de curățenie, societatea care se ocupă de administrarea pieței, SC Piața Verde SRL, a fost sancționată cu 2500 lei pentru neasigurarea curățeniei în perimetrul zonei în care se desfășoară acte de comerț.

Pe linie de circulație rutieră au fost aplicate trei sancțiuni la fața locului și 6 colante electronice în cazul autovehiculelor depistate parcate neregulamentar.

Au fost verificate și s-a luat măsura sancționării contravenționale în cazul a trei societăți comerciale din perimetrul pieței, două pentru lipsă acord de funcționare la sedii și una pentru lipsă acord terasă, în valoare totală de 1800 lei.

Verificările de acest gen în piețele din oraș rămân în atenția polițiștilor locali care vor efectua astfel de acțiuni și în perioada următoare.

Acțiune de amploare a polițiștilor locali în Piața Lipovei! Au fost găsite nereguli la toți comercianții și au fost aplicate zeci de sancțiuni

Acțiune fulger a polițiștilor locali în piața agro-alimentară din Calea Lipovei, unde au fost depistate nereguli grave. Polițiștii locali au organizat acțiunea cu efective mărite, ca urmare a verificărilor efectuate de-a lungul timpului care nu au fost remediate de cei responsabili.

Astfel, la toți comercianții de la mese, fie persoane fizice autorizate, persoane juridice sau producători agricoli au fost găsite nereguli, respectiv fie nu aveau contracte de închiriere a meselor pe care și-au expus marfa, fie aveau contracte dar au ocupat în plus și alte mese, dar și pentru alte nereguli. Cei 12 comercianți au fost sancționați cu 17 amenzi în valoare de 500 lei fiecare.

De asemenea, administratoarea pieței a încasat 9 sancțiuni de câte 400 lei fiecare pentru că a permis ocuparea meselor fără a încasa taxele aferente.

Societatea Comercială Piețe SA a fost sancționată cu amendă de 2500 lei pentru neîntreținerea curățeniei în perimetrul spațiului alocat vânzării la punctul de precolectare a deșeurilor.

Reprezentanții a cinci societăți comerciale au fost invitați cu documentele firmelor la Poliția Locală pentru verificarea acestora, alți doi fiind sancționați cu 600 lei pentru lipsa acord sediu fix și terasă.

Pe linie de circulație rutieră, polițiștii locali au aplicat un număr de 17 colante autovehiculelor parcate neregulamentar, patru conducători auto fiind sancționați la fața locului.

Verificările continuă și în perioada următoare.

Petrecerile zgomotoase, oprite de polițiștii locali! Sancțiuni de mii de lei aplicate în weekend

S-au simțit bine și au dat muzica mult prea tare, iar pentru asta s-au ales cu amenzi! Este vorba despre mai mulți timișoreni care au primit sancțiuni din partea Poliției Locale, dar și societăți comerciale pentru că au organizat petreceri zgomotoase. Polițiștii locali au fost sesizați de cetățeni în aceste cazuri, iar în momentul în care au făcut verificări au constatat că într-adevăr legea a fost încălcată.

O societate situată pe str. Polonă, Ravero SRL, a fost sancționată cu 1.500 lei pentru că a tulburat liniștea locuitorilor din zonă prin muzica dată la maxim, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 01.50.

În dimineața zilei de duminică, în jurul orei 03.30, organizatorul unui eveniment desfășurat în Clubul D’Arc din Piața Unirii nr. 5, a fost sancționat cu aceeași amendă, pentru că a tulburat liniștea locuitorilor producând disconfort locatarilor din vecinătatea clubului. Acesta a oprit muzica imediat ce și-a primit procesul verbal.

Alți doi cetățeni, care s-au distrat ascultând muzica prea tare, pe timp de noapte, în imobile de locuit de pe străzile Progresul și Anul 1848, au fost sancționați și ei cu câte 1500 lei.  

Poliția Locală Timișoara atrage din nou atenția că atât  persoanele fizice cât și cele juridice trebuie să țină cont nu numai de legislație, ci și de faptul că pot deranja ceilalți locuitori ai orașului atunci când organizează petreceri, cu atât mai mult cu cât polițiștii locali vor lua măsurile legale ori de câte ori constată încălcarea prevederilor legale”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Nesimțirea se plătește! Polițiștii locali au dat sancțiuni de 28.000 de lei celor care au abandonat deșeuri pe domeniul public

Poliția Locală Timișoara a continuat verificările pentru depistarea persoanelor care abandonează deșeuri pe domeniul public!

Numai în ultima lună au fost depistate mai multe situații de acest gen cu ajutorul camerelor de supraveghere instalate în diferite zone din oraș.

Astfel, o persoană a fost depistată abandonând resturi din locuință la intersecția străzilor Brașov cu Plevnei, alte două tot în zonă, la intersecția Brașov cu Filaret Barbu.

În cazul celor care au abandonat cantități mai mari, sancțiunile au fost de câte 10.000 lei, iar la celalalte câte 1.000 lei, conform hotărârii de Consiliu Local.

În total, pentru abandonarea de deșeuri au fost aplicate 11 sancțiuni, în valoare totală de 28.500 lei.

Verificările polițiștilor locali continuă, reamintind totodată cetățenilor să evite să abandoneze deșeurile pe domeniul public deoarece  sancțiunile sunt foarte mari.

Doi tineri care făceau drifturi și turau motoarele pe timp de noapte în zona Stadion, amendaţi de polițiștii locali!

Distracţia a doi tineri, întreruptă de poliţiştii locali! Tinerii se distrau, în zona stadionului turând motoarele autovehiculelor pe care le conduceau.

Mai exact, este vorba de doi tineri, de 32 și 24 de ani, cu domicilii în Bobda și Bucovăț, care au făcut drifturi și au turat motoarele autoturismelor BMW, deși era trecut de miezul nopții, deranjând locuitorii din zonă. Unul dintre tineri a declarat că îi pare rău că a ”făcut acest lucru de față cu polițiștii locali”.

Distracția i-a costat pe fiecare dintre ei 800 de lei.

Deși pentru o perioadă cei depistați se potolesc din astfel de activități, se pare că sunt alți tineri care nu știu că fapta prevăzută de actul normativ menționat, respectiv folosirea autovehiculelor cu turarea motoarelor și efectuarea de manevre prin derapaje, întoarceri bruște pe loc, accelerări și frânări bruște, pe domeniul public, în scop de divertisment și fără aviz, reprezintă contravenție. Timișorenii care sunt deranjați de astfel de situații, le pot semnala la numerele de telefon ale Dispecratului Poliției Locale Timișoara, 0256.968 sau 0256.246.112″, transmit reprezentanţii Poliţiei Locale.

Aproape 80 de șoferi amendați de polițiștii locali, la Timișoara, pentru că au confundat pistele de biciclete cu parcările!

Parcarea la întâmplare se plătește scump, la Timişoara. Polițiștii locali îi atenționează șoferi că a crescut numărul sesizărilor prin care bicicliștii reclamă parcarea pe pistele pentru bicicliști din oraș.

79 de conducători auto s-au ales cu amenzi între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis pentru că au ignorat indicatoarele rutiere și au parcat pe piste amenajate pe străzi ca Bdul Eroilor, strada Cluj, Spl. N. Titulescu, Spl. T. Vladimirescu, Cetății, Ștefan cel Mare, C. Porumbescu, Calea Aradului, Calea Torontalului, Calea Martirilor, V. Babeș, Pestalozzi, Piața Al. Mocioni,

Aceste verificări sunt efectuate cu scopul de a veni în sprijinul persoanelor care folosesc vehiculele pe două roți și care au nevoie de piste libere, neocupate de mașini, cu atât mai mult cu cât astfel de trasee au fost amenajate nu numai în zona centrală cât și în celelalte zone”, informează Poliția Locală Timișoara.

Poliţiştii recomandă respectarea legislației pentru evitarea primirii de amenzi, iar timișorenii sunt sfătuiți să sune la numerele de telefon 0256.968, 0256.246.112 sau 0356.913 dacă văd bizoni parcați pe pistele pentru biciclete.


email: [email protected] | Publicitate +40 731 028 626
© Sursa de Vest. Toate drepturile rezervate. WebDesign NRGO.