Se oprește apa, săptămâna viitoare, în mai multe localități din județ! Aquatim anunță mai multe lucrări la rețele

Luni, 4 iulie, între orele 9-15, se va întrerupe furnizarea apei în Giarmata Vii pentru executarea unei legături de conducte la intersecția străzilor Înfrățirii și Parcului. În același interval orar se va opri apa și în Moșnița Nouă, pe străzile Amsterdam, San Marino, București, Florența, Berlin, Lisabona, Podgorica, La Valetta și Viena, pentru executarea unei legături de conducte pe strada Berlin.

Pe 4 și 5 iulie, zilnic între orele 9-15, în Izvin se va opri furnizarea apei pentru spălarea rețelei de distribuție. Astfel de lucrări vor avea loc pe 4 iulie și în Voiteg, unde apa se va întrerupe în același interval orar, 9-15. Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.

Pe 5 iulie, între orele 9-14, în Sacoșu Turcesc se va întrerupe apa pentru devierea conductei de distribuție și a cablului de alimentare de pe amplasamentul noii stații de tratare.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, Aquatim recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. De asemenea, consumatorii sunt sfătuiți să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole


Alte articole

Timişul se topeşte! Sunt aşteptate temperaturi de 40 de grade! ANM a emis cod portocaliu de caniculă

Temperaturi de până la 40 de grade sunt aşteptate în vestul ţării! Motiv pentru care ANM a emis un cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat.

Autospecială destinată transportului persoanelor cu risc contagios înalt, în dotarea ISU Timiş! Investiţia e de aproximativ 800.000 de lei

Consiliul Județean Timiș cumpără o ambulanță specială destinată transportului persoanelor cu risc contagios înalt. Aceasta va intra în dotarea ISU Banat.

VIDEO: Revoltă lângă Timişoara! Părinţii copiilor cu dizabilităţi şi cu probleme financiare cer redeschiderea Centrului de Zi

Scandalul din comuna Dumbrăviţa, pe tema Centrului de Zi pare fără sfârşit, în contextul în care locaţia rămâne închisă, din cauză că nu mai are licenţă de funcţionare.

email: [email protected] | Publicitate +40 731 028 626
© Sursa de Vest. Toate drepturile rezervate. WebDesign NRGO.