Telefon: 0731 028 626

Contact: [email protected] | Publicitate: 0731 028 626

Revenim la normalitate! O campanie UVT pentru responsabilitate socială pro-vaccinare

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Conducerea UVT se implică în campania de imunizare împotriva COVID şi lansează o campanie de susţinere a vaccinării.

Consideră că doar prin vaccinarea unui număr cât mai mare de oameni, putem să ne reluăm vieţile de dinainte de pandemie.

CITEŞTE ŞI: Intervenţie de urgenţă, pe autostradă! Poliţiştii au găsit zeci de migranţi

„Estimările arată că procentul celor care intenționează să se vaccineze, din segmentul angajaților sectorului preuniversitar, este situat la sub 50%, iar procentul în cazul angajaților din universități nu trece de 60%. Sunt cifre care ne îngrijorează pe toți, pentru că dacă dascălii și universitarii nu înțeleg eficiența individuală și comunitară a vaccinării, atunci este destul de greu să vorbim despre un exemplu al celui de la catedră dat noilor generații”, transmit reprezentanţii UVT.

Aceştia anunţă că intenţia de vaccinare în rândul profesorilor de aici este mai mare decât media naţională.

Peste 70% dintre angajaţii instituţiei vor să se imunizeze.

În aceste condiţii, începând de astăzi, prin canalele de comunicare Social Media și prin comunicarea online, UVT derulează campania  „Revenim la normalitate!”.

Prima producție a acestei campanii, realizată de către televiziunea UVT-TV, cuprinde mesajul doamnei profesoare Adriana Babeți, scriitoare și editoare binecunoscută, premiată în 2020 cu titlul de

Cavaler al Protecției Sănătății Publice, ca recunoaștere a implicării sale de excepție în promovarea măsurilor de siguranță împortiva pandemiei.

CITEŞTE ŞI: 3.000 de noi cazuri de coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore. Peste 100 de oameni au murit

„Metodele învățământului online și-au dovedit limitele. Imunizarea colectivă este cea mai sigură soluție pentru revenirea în spațiile școlilor și universităților. Vaccinul pentru COVID-19 administrat în România este sigur. Și eu mă vaccinez!”, este mesajul pro-vaccinare, transmis de rectorul UVT, Marilen Pirtea.

 

 

 

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai noi articole

  • 1
  • 2
  • 3

Fii sursa noastră!

Ai filmat un eveniment care crezi c-ar putea deveni o știre? Ai imagini spectaculoase și vrei să le vadă o țară întreagă?

Trimite-le prin formularul de contact. Dacă e chiar tare, noi îl publicam. Iar dacă e foarte tare, îl și premiem. Cel mai bun articol va fi premiat în fiecare săptamana, iar câștigătorul va fi anunțat pe www.sursadevest.ro în fiecare zi de luni.

Login