Răsună colindele la Timişoara!

An de an înainte de Crăciun, colindătorii din întreg judeţul vin să-i colinde pe timişoreni! 

Una dintre manifestările tradiţionale, ce are loc în preajma Crăciunului, este Alaiul Colindătorilor, care anul acesta a adunat aproximativ 300 de tineri şi copii din judeţ şi care au străbătut oraşul pentru a aduce colindul în sufletele timişorenilor.

Anul acesta, spiritul sărbătorilor de iarnă s-a simțit din plin. Alaiul Colindătorilor a pornit în această dimineaţă de la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, iar prima oprire a fost la sediul Consiliului Judeţean, unde a susţinut un scurt program artistic de colinde tradiţionale în faţa celor doi vicepreşedinţi ai CJT. Ulterior, grupul s-a îndreptat către Mitropolia Banatului.

Anul acesta din Alaiul Colindătorilor au făcut parte: Ansamblul Profesionist Banatul, Grupul Vocal al Școlii de Artă Timișoara, coordonat de Georgiana Necșa și Grupul Vocal al Școlii de Artă Timișoara, coordonat de Iasmina Iova, Grupul de dubași de la Pietroasa, Curtea și Tomești, Ansamblul Ghiocelul din Giroc, Corul din Criciova, Ansamblul Izvorașul din Buziaș, Grupul vocal din Periam, Corul Institutului Cultural al Românilor din Voivodina, Serbia (Torac), Fanfara Pro Amicitia, Grupul vocal din Coștei, Grupul vocal de copii din Urseni, Grupul vocal coordonat de Liliana Savu Badea din Buziaș.

Alaiul Colindătorilor a ajuns în acest an la cea de-a 26-a ediţiei.

 

Alaiul-Colindatorilor01
Alaiul-Colindatorilor02
Alaiul-Colindatorilor03
Alaiul-Colindatorilor04
Alaiul-Colindatorilor05
Alaiul-Colindatorilor06
Alaiul-Colindatorilor07

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole


Alte articole

Copii dispăruţi fără urmă! I-ai văzut cumva? Ajută la găsirea lor

O fată de 14 ani şi un băiat de 15 ani au fost daţi în urmărire naţională, după ce ai dispărut şi nimeni nu reuşeşte să îi contacteze.

Cruzime fără margini! Şi-a dus câinele în pădure şi l-a spânzurat

Anchetă amplă, derulată de Poliţia Animalelor, după ce un patruped din rasa Rottweiller a fost găsit spânzurat.

Aquatim anunţă noi întreruperi în furnizarea apei!

Joi, 18 august, între orele 8-16 se va întrerupe furnizarea apei în Chizătău pentru spălarea rețelei de distribuție și a bazinului de înmagazinare.

email: [email protected] | Publicitate +40 731 028 626
© Sursa de Vest. Toate drepturile rezervate. WebDesign NRGO.