Universitatea de Vest din Timișoara în top cinci universități din România – Rankingul internațional RUR2022 –

Universitatea de Vest din Timișoara ocupă poziţia cinci la nivel naţional, în clasamentul general (din douăsprezece universităţi prezente) și 786 la nivel mondial (dintr-un total de 1032 de universităţi ierarhizate, din 85 de ţări), conform datelor Rankingului internațional RUR2022, recent publicate. Același clasament plasează UVT pe locul trei național, pentru dimensiunea rezultatelor cercetării.

Clasificarea Round University Ranking măsoară performanța universităților pe baza a 20 de indicatori de performanţă, grupaţi pe 6 domenii de studii (științe umaniste, științe ale vieții, științe naturale, științe tehnice, științe sociale şi științe medicale), din 4 categorii:

  • predare (40%),
  • cercetare (40%),
  • diversitate internațională (10%) şi
  • sustenabilitate financiară (10%).

Această ierarhizare este obținută în urma analizei informaţiilor furnizate de universităţi prin completarea platformei Global Institutional Profiles Project (GIPP), dezvoltată de Clarivate Analytics, dar și pe baza interpretării datelor bibliometrice şi scientometrice extrase din bazele de date Web of Science Core Collection, Scopus, Google Scholar, etc., precum şi prin interpretarea studiilor privind reputaţia academică.

Pe lângă o clasare generală bună, între primele cinci universități românești, Universitatea de Vest din Timișoara se situează pe cea de a treia poziţie la nivel naţional pentru dimensiunea rezultatelor cercetării, în noul clasament RUR2022. Se confirmă, astfel, faptul că investițiile de resurse și prioritizarea susținerii centrelor noastre de cercetare, în ultimii ani, reprezintă una dintre direcțiile strategice de consacrare internațională a UVT – universitatea alianțelor europene.”, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Agenția Round University Ranking publică sistemul de Ranking Universitar din 2013. Furnizorul de date pentru sistemul RUR este Clarivate Analytics, liderul global în furnizarea de informații și analize de încredere pentru a accelera ritmul inovației.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole


Alte articole

Memorandum de Înțelegere privind colaborarea economică, semnat de  CCIA Timiș și Camera de Comerț Istanbul (ICOC)

Președintele CCIA Timiș, Florica Chiriță, și omologul său Şekib Avdagiç, Președintele Camerei de Comerț Istanbul, cea de-a doua cameră de comerț din lume, au semnat la Istanbul un acord de colaborare sub forma unui Memorandum de Înțelegere. Documentul stabilește cadrul instituțional de cooperare, în condiții de egalitate și de beneficii reciproc avantajoase, destinat consolidării și […]

Medicii de la Spitalul Victor Babeș trag un semnal de alarmă! Numărul cazurilor de pneumonii comunitare creşte alarmant

În fiecare zi, 10-12 pacienți se prezintă în Ambulatoriu sau la Camera de Garda a Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara cu suspiciunea de pneumonie comunitară. Aceasta reprezintă o afecțiune inflamatorie acută a parenchimului pulmonar,de origine infecțioasă. Penumonia comunitară se transmite pe cale respiratorie, avand o rată de mortalitate de aproape 15 la sută în […]

Aquatim atenţioneză: Apa potabilă nu este pentru udatul grădinilor!

Începutul sezonului cald readuce în discuție o problemă pe care Aquatim o semnalizează an de an consumatorilor săi: udatul grădinilor și al spațiilor verzi din jurul imobilelor cu apă din rețeaua publică duce la scăderea drastică a presiunii apei de la robinet. Peste tot în lume, sistemul de aprovizionare cu apă este dimensionat doar pentru […]

email: [email protected] | Publicitate +40 731 028 626
© Sursa de Vest. Toate drepturile rezervate. WebDesign NRGO.