Telefon: 0731 028 626

Contact: [email protected] | Publicitate: 0731 028 626

Mutare spectaculoasă! PSD a desemnat o femeie să candideze la Primăria Timişoara. Cine intră în cursă?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În această după amiază, Biroul Permanent Județean al PSD Timiș şi-a desemnat candidatul care va intra în lupta pentru fotoliul de primar al municipiului de pe Bega.

Este vorba despre Voichiţa Lăzureanu, fostul manager al Spitalului Victor Babeş din Timişoara.

“O persoană cu reputație impecabilă, medic de excepție, un redutabil participant la bătălia pentru fotoliul de șef al administrației. Este pentru prima dată în istoria PSD Timiș şi pentru prima dată în istoria Timişoarei când avem o femeie candidat, cu şanse reale de victorie”, anunţă PSD Timiş.

CITEŞTE ŞI: Actualizare! Cine intră în carantină, la întoarcerea în România? Noua listă intră în vigoare în această noapte

voichita lazureanu

“În Primăria Municipiului Timișoara, Voichița Lăzureanu va aduce exact ceea ce lipsește unei administrații performante. Dintre însușirile care o definesc profesional și personal putem aminti: managerul de excepție care se bazează pe echipă, principii și plan; doctorul care te întreabă ce te doare și apoi găsește soluția la problema ta; femeia care știe exact cum să aibă grijă de cei dragi și de casă, cu răbdare, calm și empatie.
Așa cum a condus spitalul Babeș poate avea grijă și de Timișoara, așa cum și-a îngrijit pacienții poate avea grijă și de noi, timișorenii. Are toate calitățile necesare: vine dintr-o familie de excepție, născută și crescută în Timișoara, educată, preocupată de binele comunității, dedicată, pasionată și hotărâtă. Este un om care nu pretinde că știe totul, dar care lucrează excepțional în echipă, înconjurată de oameni potriviți și obținând rezultate spectaculoase. Este un medic care așa cum a făcut față Covid-ului, perfid, fantomatic și uneori letal, va ști să repare o administrație care de opt ani pare că funcționează fără busolă, a demonstrat indolență și a servit doar interese de clică, fără să se gândească la cetățeni, la dorințele, nevoile și așteptările lor”, mai spun cei de la PSD Timiş.

Voichița Lăzureanu este născută în Timișoara într-o familie de medici.

CITEŞTE ŞI: Caz nou de coronavirus, în focarul de la Făget! Care este situaţia în celelalte zone ale judeţului monitorizate de DSP?

Are educație germană, fiind absolventă a Liceului Lenau, este medic primar boli infecțioase, este conferențiar universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie și a fost managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara, considerat cel mai eficient spital din România în lupta cu virusul Covid-19.

Din această poziție s-a remarcat ca un adevărat lider, după ce a condus cu mână de fier și cu rezultate excepționale unitatea medicală de referință în România, în lupta cu pandemia de coronavirus.

 

 

Ultima modificare Luni, 03 August 2020 09:53

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai noi articole

  • 1
  • 2
  • 3

Fii sursa noastră!

Ai filmat un eveniment care crezi c-ar putea deveni o știre? Ai imagini spectaculoase și vrei să le vadă o țară întreagă?

Trimite-le prin formularul de contact. Dacă e chiar tare, noi îl publicam. Iar dacă e foarte tare, îl și premiem. Cel mai bun articol va fi premiat în fiecare săptamana, iar câștigătorul va fi anunțat pe www.sursadevest.ro în fiecare zi de luni.

Login