Skip to main content

Patru benzi pe sens și linii dedicate tramvaielor, la Pasajul Solventul

Primăria Timișoara se laudă că lucrează intens la un obiectiv pe care șoferii și-l doresc cu ardoare!

Este vorba despre construirea unui pasaj în zona Solventul, obiectiv care ar putea rezolva în bună măsură problema traficului din zona de nord-vest a orașului. Conform ultimelor date oferite de primarul Nicolae Robu, Primăria a primit proiectul tehnic de amenajare a pasajului.

Proiectul e gata așadar, dar până la demararea lucrărilor mai trebuie făcuți câțiva pași. Unul dintre aceștia presupune achiziționarea unor parcele de teren.

„Ieri am avut discuții cu cei ce proiectează proiectul Solventul. Acesta se întinde puțin pe terenul privat Solventul, și această problemă trebuie rezolvată. Apoi dăm drumul la lucrare. Noi n-am dormit, am lucrat”, a spus primarul Nicolae Robu.

Conform documentului ajuns în fața edilului Timișoarei, pasajul nou de la Solventul ar urma să aibă patru benzi de circulație, dar și o bandă separată, pe care vor fi liniile de tramvai ce vor face legătura cu liniile de tramvai.

„Vom face și un pod peste Bega în acea zonă, iar mașinile nu se vor mai înghesui în Piața Mărăști”, a mai anunțat primarul Robu.

Vă reamintim că proiectul ar urma să fie realizat pe fonduri europene.

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

Atenție șoferi! Se închide traficul în toată zona centrală a Timişoarei, în acest final de săptămână!

Șoferii din Timişoara vor trebui să ocolească, duminică, zona centrală a oraşului, deoarece circulaţia va fi complet oprită, pentru desfășurarea unei competiții sportive.

Ultimele noutăți legislative din domeniul construcțiilor, prezentate firmelor de profil, în cadrul unui seminar marca CCIAT!

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Inspectoratul Județean în Construcții Timiș, sub egida Inspectoratului de Stat în Construcții, a organizat un seminar de informare privind aspecte ale legislației în vigoare în domeniul construcțiilor.

RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș!

RETIM Ecologic Service informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a județului Timiș, că urmează să se modifice tarifele de facturare, din cauza majorării tarifelor de tratare de la DDN Ghizela.

CCIA Timiș organizează o nouă ediție a „Salonului Industriei Ușoare”, chiar înainte de Paște!

Cu ocazia apropierii Sărbătorilor Pascale, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o ediție specială a ”Salonului Industriei Ușoare”.