Mircea Vancia vrea să conducă filiala Timișoara a USRPLUS! Cu ce proiect vine în fața colegilor ?

Membrii USRPLUS se pregătesc de alegeri, pentru o nouă structură de conducere, atât în Timiș, cât și în Timișoara.

Vor decide componența structurii, pe data de 4 iulie, iar numărul celor care își doresc să fie în fruntea organizațiilor, crește de la o zi la alta.

CITEȘTE ȘI: Nouă dintre cei 10 poliţişti de la Serviciul de Înmatriculări Timişoara, arestaţi pentru 30 de zile, pentru luare de mită!

Astăzi, Mircea Vancia și-a anunțat candidatura la șefia filialei Timișoara.

“Am fost împreună în campanii, atât în Timișoara cât și în județ.

Am fost acolo unde a fost nevoie și am contribuit cu timpul și resursele mele, motivat de dorința de a schimba clasa politică și pentru a ne asigura că vom avea ocazia să dovedim că putem fi alternativa de care are nevoie clasa politică actuală.

Am montat corturi, am organizat evenimente și strângeri de semnături prin Timișoara sau județ, unde colegii noștri au avut nevoie de suport, am participat activ la pregătirea dosarelor de candidatură până noaptea târziu. Am fost prezent.

Faptul ca am fost membru al biroului județean nu a fost decât un factor catalizator, ce m-a mobilizat să muncesc cot la cot cu fiecare membru care a avut nevoie de mine.

A venit momentul să-mi asum un rol determinant, cu o responsabilitate mai mare pentru viitorul filialei reunite a USRPLUS Timișoara.

Îmi doresc să fiu un Președinte prezent și activ”, spune Vancia.

El vine în fața colegilor cu un program politic bazat pe organizarea filialei și o echipă care susține obiectivele comune.

Dar, știe că pentru asta e nevoie de timp și implicare totală, atât a lui, cât și a întregii echipe a viitorului birou local USRPLUS Timișoara.

CITEŞTE ŞI: O nouă ediție a universității de vară pentru elevi, West Summer University, va avea loc la UVT sub deviza „Depășim pandemia, începem studenția!”

“Cred că rolurile esențiale ale unui birou local sunt acelea de a activa și de a implica membrii, astfel încât ei să asigure suport reprezentanților noștri din executiv.

Fililala locală trebuie să fie vocea membrilor și a tuturor cetățenilor transpusă în administrația locală prin colegii noștri din executiv și Consiliul local”, mai spune Mircea Vancia.

Programul lui politic detaliat poate fi găsit AICI .

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole


Alte articole

Revoluţie în universităţi! Un miliard de euro, pentru digitalizare

Coronavirusul a dus la o transformare uriaşă a sistemului de învăţământ din România, în ceea ce priveşte comunicarea online.

Călător strivit de tramvai! Bărbatul a murit pe loc

Un accident mortal a avut loc, în urmă cu puţin timp, la Timişoara, în zona AEM.

VIDEO: Scandal la Dumbrăviţa, unde primarul aruncă în stradă, copiii cu probleme sociale şi cu dizabilităţi

S-au încins spiritele, în această după-amiază, la dezbaterea publică privind soarta Centrului de Zi din comuna Dumbrăviţa.

email: [email protected] | Publicitate +40 731 028 626
© Sursa de Vest. Toate drepturile rezervate. WebDesign NRGO.