Invitaţie la tango! Timişoara devine capitala acestui dans

Un eveniment ca o… îmbrățișare muzicală. De asta au parte toți îndrăgostiții de tango din Timișoara, la finalul acestei săptămâni.

În perioada 23 – 26 iunie, Asociația „Tango Timișoara” pune la punct o nouă ediție a proiectului Tango Cultura.

Evenimentul din acest an se intitulează ”Îmbrățisarea/L’abrazo/L’embrace”.

CITEŞTE ŞI: UVT, gazda unui eveniment organizat în premieră în România!

„Evenimentul nostru este dedicat tangoului argentinian, un dans înscris de ceva vreme în patrimoniul UNESCO. Întâlnirile din cele patru zile se adresează cu precădere publicului larg, dar și dansatorilor de tango argentinian. Ne-am intitulat evenimentul “L’abrazo – Îmbrățisarea – L’embrace” pentru că, după atâta vreme în care am fost nevoiți să ținem distanță, acum revenim la normalitate, la acea apropiere între oameni atât de necesară”, spune Maria Tirtea presedinta Asociatiei Tango Timișoara.

Timișorenii vor avea parte, vreme de patru zile, de întâmplări tentante: mici spectacole de dans stradal, lecții gratuite de tango, serate dansante – „milonga”, un vernisaj al artistei plastice Sarah Raluca Miulescu și o „întâlnire” stradală intitulată: „De vorba cu tine ,trecătorule”.

Invitații acestei ediții sunt Franz Alvaro Bravo și Sabrina Raffa din Argentina, dansatori fideli stilului tradițional de tango salon „Villa Urquiza”.

Tango Cultura 2022 este un eveniment organizat în parteneriat cu Consiliul Judetean Timis, Institutul Cultural Francez, cu sprijinul Direcției Județene pentru Cultură Timiș si Tango Total Constanța.

CITEŞTE ŞI: Aquatim anunţă întreruperi în furnizarea apei, ca urmare a unor lucrări

PROGRAM TANGO CULTURA 2022
23 – 26 iunie 2022

Joi, 23 iunie
18:00 – 20:00 – ASFALTTANGO, dans stradal, str. Marasesti nr.10, pe stradă (acces liber)

Vineri, 24 iunie
20:00 – 21:00 – ASFALTTANGO, dans stradal, Curtea de onoare Bastion (acces liber)
21:00 – 01:00 – MILONGA, DJ Roxana Iovanesc, Bastionul Theresia, Centrul Multifuncțional

Sâmbătă, 25 iunie

11:00 – 13:00 – ASFALTTANGO, dans stradal, str. Marasesti, nr 14, Coffeerize Botanic (acces liber)
13:00 – 16:00 – Lectii pentru dansatorii de tango argentinian
16:00 – 19:00 – TANGO VERDE, dans și picnic, Parcul Carmen Sylva, Foișor (acces liber)
22:00 – 01:00 – MILONGA A LA FRANCAISE”- DJ Anca Madroane, Institutul Cultural Francez

Duminica, 26 iunie

11:00 – 13:00 – TANGO LA IOJI, brunch si dans – Terasa La Ioji, str.Franyó Zoltán, nr. 33, Dumbravita (acces liber)
14:00 – 17:00 – Lectii pentru dansatorii de tango argentinian
18:00 – 20:00 – DE VORBA CU TINE – vernisaj Sarah Raluca Miulescu, str. A Pacha nr. 8, Galeria Pigmalion, (acces liber)
18:00 – 20:00 – DE VORBA CU TINE, TRECĂTORULE – întâmplare stradală, str. A Pacha nr. 8, pe stradă (acces liber)
21:00 – 01:00 – MILONGA LA GALERIE str. A Pacha nr. 8, Galeria Pigmalion

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole


Alte articole

Înfiorător! Un bărbat a murit pe loc, după ce s-a răsturnat cu maşina pe care o conducea

Accident rutier grav, în această dimineaţă, provocat de şoferul unui autoturism, un borbat de 73 de ani. AcesTa a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, Pe DJ 592 D, care leagă municipiul Lugoj de localitatea Jabăr. CITEŞTE ŞI: Video: Regretul unei fete din LGBTQ+: aş vrea ca părinţii să mă susţină Maşina a părăsit partea […]

Se oprește apa, săptămâna viitoare, în mai multe localități din județ! Aquatim anunță mai multe lucrări la rețele

Luni, 4 iulie, între orele 9-15, se va întrerupe furnizarea apei în Giarmata Vii pentru executarea unei legături de conducte la intersecția străzilor Înfrățirii și Parcului. În același interval orar se va opri apa și în Moșnița Nouă, pe străzile Amsterdam, San Marino, București, Florența, Berlin, Lisabona, Podgorica, La Valetta și Viena, pentru executarea unei […]

Video: Regretul unei fete din LGBTQ+: aş vrea ca părinţii să mă susţină

La Timişoara a avut loc, în această după-amiază, Pride TM, un marş destinat comunităţii LGBTQ+. Aproximativ 500 de participanţi, membri ai comunităţii dar şi susţinători s-au adunat în parcul din spatele Casei Căsătoriilor, de unde au pornit prin oraş, pe un traseu stabilit de dinainte. CITEŞTE ŞI: Disperare în familia unei copile de 13 ani! […]

email: [email protected] | Publicitate +40 731 028 626
© Sursa de Vest. Toate drepturile rezervate. WebDesign NRGO.