Incendiu devastator! O femeie a fost găsită carbonizată în propria locuință, de către pompieri!
O femeie în vârstă de 60 de ani a decedat în urma unui incendiu provocat, cel mai probabil, de coșul de fum al locuinței, necurățat de funingine și neprotejat termic.
Alarma s-a dat noaptea trecută, imediat după miezul nopții, când o persoană anunța prin 112, că un incendiu a izbucnit la casa vecinei sale, situată pe strada Zmeurei din Oradea, acesta semnalând totodată posibilitatea ca proprietara, o persoană cu dizabilități, să fi fost surprinsă în interiorul locuinței cuprinse de flăcări.
La fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de pompieri, care au reușit să stingă flăcările în aproximativ 10 minute.
”La adresa precizată de apelant s-au deplasat cu operativitate, pompierii Detașamentului 2 Oradea, cu două autospeciale de intervenție și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, cu ambulanța tip C1 și autospeciala medicului de urgență. Echipajele de stingere au localizat și lichidat incendiul, care se manifesta violent și generalizat la bucătăria și holul casei, în aproximativ 10 minute, împiedicând propagarea acestuia la celelalte două încăperi ale locuinței”, transmite ISU Bihor.
Din nefericire, în interiorul casei, mai exact în bucătărie, pompierii au găsit trupul carbonizat al proprietarei.
Din primele informații se pare că incendiul a pornit de la un coș de fum a cărui gură de vizitare era închisă cu o ușiță din lemn.
Lasă un răspuns