Festivalul Luminii readuce magia în Timișoara după o lungă perioadă de pauză

Cercetașii pregătesc o nouă ediție a Festivalului Luminii, pentru a îndemna publicul timișorean să aprecieze frumusețea lucrurilor mărunte. Evenimentul a ajuns la cea de-a XI-a ediție și se va avea loc duminică, 7 mai, în Parcul Central.

Festivalul Luminii este un eveniment organizat în sincron în mai multe locații din România, cu scopul de a oferi comunității un strop din bucuria și magia lucrurilor mărunte, un spațiu liniștit, în care să deconecteze participanții de la agitația cotidiană și care să îi aducă mai aproape unii de alții.

Tema ediției din anul acesta este „Redescoperă frumusețea lucrurilor mărunte”, iar cercetașii au pregătit câteva ateliere și activități menite să surprindă. Participanții sunt invitați să își petreacă după-amiaza, cât mai creativ posibil, la atelierele de pictură și origami, însă nu lipsesc nici de această dată atelierele specifice cercetașilor cum ar fi orientare și supraviețuire în natură, noduri și construcții și jocuri cercetășești, cât și atelierul de prim ajutor organizat de Crucea Roșie.

În cadrul festivalului, am pregătit un concurs pentru pasionații de fotografie care au ocazia să își expună cele mai creative fotografii, iar pentru cei ce îndrăgesc muzica, atmosfera va fi întreținută de tinerele talente. Pentru cei care își doresc să se relaxeze după o săptămână lungă, cercetașii au pregătit o zonă de relaxare înconjurată de lumină și magie, iar dacă încă mai ai energie, ești invitat să îți inviți prietenii la o luptă cu arme de spumă. O dată cu lăsarea întunericului, parcul se va lumina datorită miilor de gulguțe (cutii de hârtie cu o lumânare înăuntru), iar cei de la Deep6 Project vor susține un spectacol de jonglerii cu foc.

Accesul la eveniment este liber, Festivalul Luminii fiind ocazia perfectă de a vă petrece timpul împreună cu prietenii sau familia. Cercetașii vă invită să aflați mai multe despre aceștia și să redescoperiți frumusețea lucrurilor mărunte alături de ei.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole


Alte articole

Arabii, interesați de dezvoltarea unui centru logistic la Aeroport, în vizită la Timișoara!

Reprezentanții Abu Dhabi Ports Group din Emiratele Arabe Unite și a ADQ Abu Dhabi s-au întâlnit astăzi la Timișoara cu oficiali ai Ministerului Transporturilor, dar și cu conducerea Aeroportului Internațional Timișoara, unde au discutat despre dezvoltarea unui Centru Logistic Intermodal Cargo.

Se iluminează trei artere importante din Timișoara! Încep lucrările de modernizare a sistemului public prin înlocuirea cu LED-uri

Primăria a semnat astăzi autorizația de construire necesară pentru demararea lucrărilor de modernizare a iluminatului public prin instalarea de becuri LED și control prin telegestiune.

email: [email protected] | Publicitate +40 731 028 626
© Sursa de Vest. Toate drepturile rezervate. WebDesign NRGO.