Este vorba despre un tânăr care a călcat la maximum pedala de acceleraţie şi a dat mai multe ture, în jurul unui sens giratoriu.
Era cât pe ce să se izbească de un stâlp, dar a reuşit să redreseza maşina.
A continuat însă, goana nebună, şi a într-un final a derapat şi a lovit mai mulţi pomi.
A rămas blocat şi cu maşina avariată.
Dar în încercarea de a-şi pierde urma, tura în continuare motorul.
În cele din urmă, mai mulţi poliţişti au ajuns acolo şi l-au scos cu forţa din maşină.
L-au încătuşat şi l-au dus la sediu, pentru audieri.
A fost însă testat cu drug testul, iar rezultatul arată că a consumat substanţe interzise.
A refuzat însă prelevarea de probe biologice, iar acum s-a ales cu dosar penal.