Impactul a fost atât de violent, încât ambele vehicule au fost distruse, iar cele trei persoane au rămas încarcerate.
S-a întâmplat în urmă cu foarte puţin timp, la ieşirea din municipiul Arad spre Iratoşu.
"La intervenţie s-a deplasat un echipaj de descarcerare, un echipaj de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD şi 2 ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă", transmite ISU Arad.
Deocamdată nu se ştie cu exactitate cum s-a petrceut accidentul.
Dar, la faţa locului au ajuns şi poliţiltii care fac cercetări pentru a stabili cauza exactă.
UPDATE:
"Impactul a fost frontal, între un microbuz condus de un bărbat de 38 de ani (rănit ușor) care se deplasa dinspre Arad spre Iratoşu și un autoturism care se deplasa din sens opus, condus de un bărbat de 34 de ani (rănit grav), în care de mai afla un bărbat de 33 de ani (rănit ușor), toți din Arad.
Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, conducătorului autoturismului fiindu-i recoltate probe biologice, neputând fi testat la fața locului.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporale din culpă", transmite IPJ Arad.