Mai exact, cei doi soți mergeau pe mijlocul străzii, moment în care conducătorul auto al unei mașini i-a claxonat.
Pietonul, enervat la culme, i-a cerut socoteală șoferului de 50 de ani. Între cei doi a început o ceartă în toată regula, iar soția pietonului nu a stat nici ea deoparte.
La un moment dat însă, scandalul a degenerat într-o bătaie generală, iar femeia a ajuns la spital, cu o leziune la una dintre mâini.
“În jurul orei 09.30, în timp ce se deplasa cu soția pe aleea Călimanilor din municipiul Reșița, un bărbat de 66 de ani a adresat injurii unui conducător auto care i-a claxonat pe motiv că cei doi se deplasau pe mijlocul părții carosabile. Între cele trei persoane a avut loc o altercație, soția bărbatului de 66 de ani ajungând la spital cu o rană la mână. Ulterior, bărbatul a sunat la Poliție declarând că soția sa a fost agresată de un conducător auto necunoscut”, transmite IPJ Caraș-Severin.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii l-au identificat ieri pe conducătorul autoturismului.
Este vorba despre un bărbat de 50 de ani, care însă nu este vinovat pentru rănile suferite de femeie.
Se pare că în realitate, aceasta a fost lovită chiar de soțul ei.
Bărbatul de 66 de ani și-a recunoscut fapta în fața polițiștilor, iar acum s-a ales cu dosar penal pentru loviri și alte violențe.