Telefon: 0731 028 626

Contact: [email protected] | Publicitate: 0731 028 626

Scandal, la Timișoara, după ce DSP Timiș nu a recunoscut testele de coronavirus făcute de muncitorii români în Austria

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Printre muncitorii care s-au întors ieri în țară, cu trenul special, de la Viena, se numără și cinci persoane din Timișoara, care și-au făcut testul pentru COVID-19, iar rezultatul este negativ.

Cu toate acestea, ei au fost luați din gară și duși în carantină, lucru care îi revoltă.

Asta mai ales că, înainte de a pleca din Austria, ei au sunat la DSP Timiș și li s-a spus că nu vor fi băgați în carantină.

CITEȘTE ȘI: 16.247 de cazuri de coronavirus, cu doar o zi înainte de ridicarea stării de urgență! Peste 1.000 de oameni au murit

“Pe data de 8 mai, la ora 14:10 am sunat la numărul de telefon 0718 885 727, iar persoana care mi-a răspuns mi-a zis că dacă îmi fac testul în Austria și dacă rezultatul este negativ, nu voi fi dus în carantină. Mi-a și specificat să am grijă când fac testul, pentru că acesta nu este valabil decât 72 de ore. Așa că l-am făcut marți dimineață, marți seara am primi rezultatul, iar miercuri am plecat din Veina. Joi, când am ajuns în țară, cei de la DSP nu au mai recunoscut nimic și mi-au zis că nu conteayă ce documente am, că oricul voi fi dus în carantină”, povestește unul dintre îngrijitorii care s-au întors de la Viena.

Atât el cât și colegii lui care au plătit, fiecare, câte 140 de euro pentru test spun că ceea ce li se întâmplă este revoltător și au de gând să își caute dreptatea în instanță.

Avocatul Florin Kovacs este de aceeași părere. El spune că oamenilor cu teste negative, care sunt duși în carantină li se încalcă drepturile fundamentale.

„Este un abuz evident, pentru că acele teste confirmă că persoanele respective sunt sănătoase și nu au nevoie de această carantină. Carantina este de fapt o măsură de izolare de prevenție, că persoana este cumva infectată, să nu răspândească virusul () Luați ca exemplu o persoană externată de la Spitalul Victor Babeș, cu test negativ, iar eu, ca autoritate publică, polițist, jandarm, îi spun că mă îndoiesc că acest test ar fi corect, te rog să treci în carantină. Este aceeași aberație pe care puteți să o dați ca exemplu celor de la DSP, care se cred capete luminate. Ei nu pot să decidă asupra libertății de mișcare a unui om, peste lege. Dacă mâine vom avea alt șef la DSP Timiș, probabil că se va gândi altfel. Nimeni nu își asumă un astfel de comportament, doar că se merge pe ideea unei autorități depline a DSP”, a explicat avocatul Florin Kovacs.

De cealaltă parte, cei de la DSP Timiș spun că legea e lege și trebuie respectată. Și cum nicăieri nu este prevăzută situația omenilor testați, toată lumea trebuie să intre în carantină.

CITEȘTE ȘI: CCIA Timiș invită tinerii inovatori să se înscrie la cea mai mare competiție de idei, în cadrul programului Climate-KIC!

În plus, nimeni nu recunoaște că le-ar fi spus altceva oamenilor care au sunat și au cerut informații.

„Nu există niciun fel de bază legală care să îmi spună că dacă au un test negativ sau două negative, cei care vin afara țării din zona roșie intră într-o altă formă decât carantina instituționalizată.Dacă a sunat la DSP Timiș, poate să ne pună la dispoziție numărul de telefon la care a sunat și cu cine a vorbit. Mă îndoiesc că s-a întâmplat acest lucru, pentru că reprezentanții DSP sunt, majoritatea, medici, iar cei care răspund la telefon sunt medici epidemiologi, care știu exact ce au de făcut. Din ancheta internă pe care am făcut-o, nimeni din Departamentul de Epidemiologie sau din cei care răspund la telefon nu a susținut așa ceva. Pentru că este foarte clar, noi nu facem altceva decât să respectăm  Ordinul 414 din 2020”, spune Mihaela Valcovici, directorul DSP Timiș.

 

 

 

Ultima modificare Joi, 14 Mai 2020 17:49

1 comentariu

  • Lulu

    Nu este asa de greu de depistat! La acel număr de telefon se înregistrează toate apelurile drept care daca știe data și ora ar trebui sa se găsească ce s-a discutat! Și eu am pățit acelasi lucru cu cei de la DSP Timiș. .. cei de la București spun una și apoi când intri în tara te trezești cu alta la DSP Timiș... conform principiului pe care au fost angajați... unul mai șef ca altul... pana se găsește adevărul tu stai mult și bine în carantina.. ca doar nu stai pe timpul lor... sunt curioasa cine va răspunde pentru aceste lucruri...

    Raportează Lulu Duminică, 17 Mai 2020 13:38 Link la comentariu

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai noi articole

  • 1
  • 2
  • 3

Fii sursa noastră!

Ai filmat un eveniment care crezi c-ar putea deveni o știre? Ai imagini spectaculoase și vrei să le vadă o țară întreagă?

Trimite-le prin formularul de contact. Dacă e chiar tare, noi îl publicam. Iar dacă e foarte tare, îl și premiem. Cel mai bun articol va fi premiat în fiecare săptamana, iar câștigătorul va fi anunțat pe www.sursadevest.ro în fiecare zi de luni.

Login