S-a întâmplat în municipiul Caransebeş, iar vecinii au fost cei care şi-au dat seama de chinul la care este supusă copila.
CITEŞTE ŞI: FOTO: Tir în flăcări! Mastodontul a lovit alte două autotrenuri, s-a răsturnat şi a luat foc
Au alertat Poliţia, iar oamenii legii au descins la domiciliul individului şi au început o anchetă.
Fetiţa a fost preluată imediat de reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Caraş-Severin şi a fost supusă unei examinări medico-legale.
Specialiştii au confirmat bănuielile vecinilor şi anume că micuţa a fost violată de propriul tată.
„Parchetul de pe lângă Judecatoria Caransebeș a formulat propunere de arestare preventivă in cauză, suspectul fiind prezentat Judecătoriei Caransebeș, care a dispus arestarea preventivă, pentru 30 zile, a acestuia(...) În urma examinării medico-legale, au fost identificate urme care susțin acuzația de viol. În acest caz, politistii, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, au întocmit acte premergătoare săvârșirii infracțiunii de viol și efectuează cercetări, în scopul tragerii la răspundere penală a persoanei vinovate”, transmite IPJ Caraş-Severin.
CITEŞTE ŞI: Agresivitate extremă: 5 fetiţe şi-au bătut crunt, o prietenă! A fost nevoie de intervenţia poliţiştilor