Pompierii din Chișineu Criș, județul Arad au participat la misiunea pe care cu siguranță nu o vor uita prea curând.
Salvatorii au fost solicitați după ora 12 noaptea să preia o pacientă gravidă de 37 de ani din localitatea Țipari. Misiunea părea simplă. Au ajuns la adresă au preluat pacienta și au pornit spre Arad. Au mers aproximativ 500 de metri și paramedicul care monitoriza pacienta le-a spus colegilor din față "oprește că naște".
Pompierii nu și-au pierdut calmul și au chemat prin dispecerat o ambulanță cu medic și au cerut coordonare de la medicului din dispecerat.
Cei trei pompieri, plutonier adjunct Sebastian Ciucur, plutonier major Faur Sergiu și plutonier major Coroban Florin, au respectat întocmai toate procedurile medicale și au reușit sa aducă pe lume un băiețel sănătos.
Mama și copilul au fost predați pe drum către echipajul venit în sprijin de la SAJ Ineu.
Cei trei pompieri s-au întors la subunitate, fericiți și mulțumiți și cu siguranță nu vor uita prea curând intervenția de la Țipari.