Compania aeriană Wizz Air va aloca bazei de la Timișoara o aeronavă suplimentară începând cu 1 iulie, ceea ce creează condiții operaționale și comerciale pentru lansarea unor curse aeriene noi începând din 1 iulie, în loc de 1 septembrie.
În acest moment se pot achiziționa bilete de avion pentru zboruri începând de la 1 iulie 2019, pentru Billund (Danemarca), Doncaster/Sheffield (Marea Britanie), Nürnberg și Karlsruhe/Baden-Baden (Germania).
Toate destinațiile vor avea o frecvență de două ori pe săptămână.
De asemenea, tot din 1 iulie, Wizz Air va suplimenta zborurile către Londra-Luton (de la 7 zboruri - la 12 zboruri pe săptămână), spre Memmingen (de la 3 zboruri la 5), Bari, Dortmund și Bruxelles Charleroi (de la 2 la 3 zboruri săptămânale).
”Introducerea acestor zboruri cu două luni mai devreme este o veste foarte bună, deoarece demonstrează un interes crescut pentru aceste destinații. Principalii beneficiari sunt locuitorii județelor din vestul României și cei din zona de Nord-Est a Serbiei. De asemenea, aceste rute oferă și oportunitatea pentru turiștii străini de a ajunge mult mai ușor în zona Banatului în această vară și de a participa la manifestări culturale, sportive, de a vizita această regiune și pentru a se bucura de ospitalitatea oamenilor și frumusețea locurilor”, a declarat directorul aeroportului Daniel Idolu
.