Aceştia au urcat într-o barcă cu vâsle şi s-au îndepărtat de mal, sub privirile unui prieten de-l lor, care a rămas pe uscat.
La un moment dat, acesta a observat că barca se scufundă, iar bărbaţii au fost înghiţiţi de ape.
CITEŞTE ŞI: Focuri de armă, la frontieră! Şoferul unei maşini a făcut cale întoarsă când i-a văzut pe poliţişti
S-a întâmplat puţin înainte de ora 1:00, în localitatea Milova din judeţul Arad.
Din cauza întunericului şi a curenţilor puternici care i-au purtat pe cei trei în aval, bărbatul de pe mal nu i-a mai putut vedea.
Una dintre victime, cu handicap locomotor a reuşit să se prindă de un fir de pescuit şi astfel a fost salvat.
Prietenii lui au reuşit să iasă şi ei din apă, unul pe un mal, şi unul pe celălalt mal.
„Mai bine de câțiva kilometri au fost purtați de ape, iar în zona localității Ususău, bărbatul cu handicap locomotor s-a agățat întâmplător în linia unei undițe de pescuit, lansată de către un cuplu ce se afla la pescuit în acea zonă. Crezând că este o captură uriașă, cei doi pescari au depus eforturi mari să-l aducă la mal. Surpriza a fost pe măsură în momentul în care și-au dat seama că ,,marea captură,, este un om. Cei doi l-au scos pe bărbat din apă și au aflat împrejurările în care s-a produs acel eveniment, sunând imediat la 112”, anunţă Jandarmeria Arad.
Ceilalţi doi bărbaţi au fost găsiţi de jandarmi şi poliţişti, în vegetaţia de pe malurile Mureşului.
La faţa locului au fost solicitate de urgenţă echipaje medicale, care le-au acordat celor trei bărbaţi îngrijiri.
Din fericire, deşi au stat mult timp în apă, starea lor generală era bună şi nu a fost necesară internarea.